ceasuri albastre preturi rezonabile

Patru ceasuri cu cadran albastru și prețurile lor rezonabile

Așa cum verdele a marcat anul 2021 și continuă să rămână un laitmotiv în 2022, așa avem acum o ușoară obsesie pentru exemplarele orologice care folosesc „noul albastru”. Mai exact, este vorba despre acel baby blue sau azur care a făcut furori odată cu Patek Philippe x Tiffany.

Am anticipat cu puține rezerve faptul că Patek Philippe Nautilus ref. 5711 cu cadran albastru Tiffany va fi un fenomen, dar licitația pentru un singur exemplar ne-a demonstrat că instinctul nostru a fost corect. Există o dorință aprigă pentru ceasuri ale căror principală imagine transmite două lucruri: calmul adus de cerul curat al unei zile de vară și exclusivitatea derivată din noi parteneriate sau ediții limitate.

Prin urmare, ne-am gândit al alte variante de ceasuri cu cadran albastru (sau turcoaz!) care s-ar potrivi încheieturilor în căutare de un accesoriu care se pretează curentului de preferințe din prezent. Am găsit patru!

Iată la ce ne-am gândit noi!

Rolex Oyster Perpetual Blue 36mm
N-are ceva să nu-ți placă. Reprezintă baza pe care toate celelalte ceasuri sport din oțel ale Rolex au fost construite și, în ciuda tendinței, modelul menționat este considerat entry-level. Este drept, însă, că la lansarea sa în 2020 acest model a putut fi văzut sau comandat într-o mare varietate de culori. Costul de puțin peste 5.000 de euro îl menține cât de cât accesibil.

Halios Universa
Cu al său albastru pastel care se imprimă într-un design ce pare a fi desprins dintr-o fugitivă trecere a deceniilor, Halios Universa costă 643 de euro și furnizează o experiență unică proprietarului prin calitatea construcției și marcajele individuale recognoscibile.

Grand Seiko Soko Frost
Noi v-am povestit despre el pe larg aici: Grand Seiko aduce acum Soko Frost. Merită, însă, o nouă mențiune grație îmbinării acesteia fantastice: folosește un albastru dominat de prezența ușoară a culorii alb care se contrastează în elemente argintii. Prețul care pornește de la 5.500 de euro este o altă caracteristică pe placul nostru.

Breitling Chronomat B01 42
În cele din urmă, avem un ceas pe care, personal, l-am identificat ca fiind un sinonim pentru eleganța dinamică prin simplul fapt că a avut un parteneriat multianual de succes cu Bentley. Breitling x Bentley sună atât de bine, încât seria Chronomat cu un cadran albastru jucăuș în prezența luminii nu avea cum să lipsească de aici. Mai mult, întreaga construcție a exemplarului lansat în 2020 este solidă, dimensiunea pare potrivită pentru orice bărbat și există suficiente detalii care pot fi admirate zilnic.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322