Dumitru Prunariu: „Toți piloții din aviația militară, parașutiștii și cosmonauții foloseau ceasuri Sturmanskie” (1)

Dumitru Prunariu

Temporis a stat de vorbă, în cadrul unui interviu de o exclusivitate, îndrăznim să spunem galactică, cu nimeni altul decât Dumitru Prunariu, singurul și primul cosmonaut român din istorie, pentru a afla cele mai nebănuite taine ale spațiului cosmic dar nu numai. Iată prima parte a acestui interviu – eveniment.

Dan Vardie: Dorin, fiind vorba de un interviu pentru revista Temporis, al oamenilor pasionați de timp, dincolo de ceas, noi începem întodeauna interviul cu o întrebare care a devenit standard și foarte specială nouă, și anume: întoarce-te înapoi în copilărie, pentru că tu ai fost un copil care a visat de mic tot felul de lucruri care iată, s-au și întâmplat, nu multă lume poate să fie ca tine, bravo, și cu atât mai mult această întrebare pe care o pun imediat va face sens. Copil fiind, când ai realizat pentru prima dată noțiunea de timp, și cum?

Dorin Prunariu: Foarte interesantă întrebarea, stau și mă gândesc, probabil pe la vârsta de 5-6 ani când îl așteptam pe tata de la servici. Tatăl meu lucra la Brașov la uzina de camioane și venea în fiecare zi de la servici în jurul orei 5. Venea pe jos, fabrica nu era foarte departe, și normal, nu numai că îl iubeam foarte mult, dar îmi plăcea să stau în preajma lui, în brațele lui, să îmi explice o grămadă de lucruri și în jurul orei cinci ieșeam din curte pe câmp și mă jucam așteptând să apară tata. Atunci am realizat probabil pentru prima dată ce înseamnă această noțiune a timpului. Apoi în școală. Desigur, trebuia să fiu la școală la o anumită oră, trebuia să avem pauze la o anumită oră, să ajung acasă la o anumită oră. Deja noțiunea timpului căpăta altă consistență.

Există vreo legătură, la modul general, între această conștientizare a timpului și disciplină? Adică timpul te disciplinează?

Indiscutabil te disciplinează, pentru că dacă ești conștiincios cauți să urmărești să te încadrezi în anumite intervale de timp, la început impuse de alții, desigur, sau impuse de un program anume. După aceea îți fixezi tu repere de timp. Începi să îți fixezi tu repere de timp și să faci tot posibilul să le respecți.

Dumitru Prunariu

Care a fost primul tău ceas, și cine ți l-a oferit?

Da, mi-aduc aminte, undeva prin liceu, părinții mi-au făcut cadou de ziua mea un ceas Pobeda, pe atunci erau la modă, sau mai bine zis erau printre puținele care se găseau pe piață. Îmi aduc vag aminte că era un ceas cu un cadran gălbui-auriu care era destul de plat, relativ, mă rog, nu față de ceasurile din prezent, dar pentru ce se găsea atunci da. Era un ceas aș spune eu elegant și discret pentru un elev de liceu.

La facultate când ai intrat ai primit un ceas, că știi că există obiceiul, nu prea mai e acum din păcate, ca băiatul care intră la facultate sau face 18 ani să primească un ceas. În occident, un Rolex, dar la noi nu poate fi vorba de așa ceva.

Eu am purtat destul de mult ceasul acela, și în facultate, nu acela a fost probabil cadoul pe care să mi-l facă părinții când am intrat la facultate, sau poate nici nu s-au gândit să îmi facă un cadou pentru că am intrat la facultate pentru că mie mi s-a părut ceva normal. Ei au dorit să mă țină în Brașov la una din facultățile tehnice ale Politehnicii de acolo, iar eu am vrut neapărat Aviație, care era departe, la București. Ei își făceau griji de ceea ce voi face eu la București, dacă voi intra sau nu. În momentul în care am intrat deja toate grijile au dispă¬rut, dar nu ne-am gândit în mod anume la un cadou pentru că am intrat, ci pur și simplu ne gândeam la modul în care vom păstra foarte apropiată relația între părinți și copii, dar și cum mă voi raporta la sora mea cu doi ani mai mică, cu care mă înțelegeam foarte bine, și care a rămas în Brașov.

Deci problema de timp s-a transpus nu în ceas ci în când voi mai veni acasă, peste câte săptămâni, când vor veni părinții la București, ne uitam și la ceas, știam la cât ajunge trenul, și așa mai departe. Am păstrat destul de mult acel ceas. Dacă mă gândesc bine, nici nu mai știu care a fost al doilea ceas pe care l-am avut.

Dumitru Prunariu

Asta era următoarea întrebare, care a fost primul ceas pe care ți l-ai luat tu?

Greu de spus. Ceea ce e de remarcat este faptul că în momentul în care am ajuns în pregătire în Federația Rusă, URSS-ul la vremea aceea, de atunci am început să am și alte ceasuri și să le schimb relativ des. În Rusia am avut posibilitatea să îmi cumpăr tot ceasuri rusești, dar erau renumite pentru calitatea lor.

Am avut pe rând mai multe ceasuri. După ce am devenit șeful aviației civile am început să primesc drept cadou de la diferite firme câte un ceas. Normal, trebuiau și declarate. Le-am păstrat pe toate însă, am avut dreptul acesta. Am primit odată în Elveția un ceas Casio care avea pe el mișcarea planetelor și fazele lunii. Un elvețian mi l-a făcut cadou.

De mai mult de 10 ani port un Tissot pe care mi l-a făcut cadou soția mea de ziua mea. Pe acesta îl port în continuare. Nu numai că e foarte practic, dar dintr-un singur buton reglez o grămadă de funcții și am posibilitatea să schimb automat orele fără să umblu la secunde și la minute. Cum călătoresc mult ea s-a gândit că trec diverse fusuri orare și să fiu întodeauna în timp și atunci doar trag de buton dau în sus și în jos și ora înainte înapoi cu o unitate. Este foarte practic, este și elegant, și îl port cu plăcere deja de 11 ani.

Hai să ne concentrăm acum asupra ceasului pe care îl avem pe masă, și care de fapt e o bucățică din istoria ta personală. Spune-ne despre el ce este, de unde este.

Fotografia din spate în care fiecare își pune fața acolo și se pozează cu ea a fost făcută cu puțin timp înainte de îmbarcarea în racheta purtătoare și nava cosmică. În perioada de lansare noi trebuia să avem ceas și să verificăm anumite intervale de timp cu multă precizie. Acesta este exact ceasul pe care l-am purtat la lansare, la aterizare și în timpul operațiunilor cosmice.

Este un ceas Sturmanskie, este un ceas pe care aviația militară îl purta curent, toți piloții din aviația militară aveau altfel de ceasuri, parașutiștii și cosmonauții. Pe atunci nu foloseau ceasuri de altă proveniență decât ceasuri rusești. Pe el există ca însemn o aripă care este simbolul insignei de pilot militar și de parașutist militar iar pe spate scrie doar Sturmanskie și același simbol gravat.

Ei bine, o să vă întrebați de ce nu aveau brățară probabil. Acest ceas trebuia îmbărcat peste costumul de scafandru cosmic. Cu acest elastic pe care îl are și acum a fost prins, exact acesta este cel din fotografie. Pe el, după cum se observă, este un mic în¬scris, „timpul 45 de secunde”, S-ul rusesc. De ce? Pentru că după ce ne suiam în nava cosmică, cuplam scafandrul cosmic la sistemul de alimentare cu oxigen azot care ne alimenta în perioada în care eram cu casca închisă.

Trebuia să verificăm la etanșeitate acest costum de scafandru cosmic, să fim siguri că în cazul unei dezermetizări funcționează și ne protejează până la revenirea pe Pământ. Și atunci se închideau toate supapele, se băga sub presiune aer în interior. Aici era manometrul care ne arăta presiunea, iar noi trebuia să ne uităm la ceas, să pornim cronometrul, și exact 45 de secunde să menținem costumul sub presiune să vedem dacă nu există nicio fluctuație de presiune conform manometrului. Deci inclusiv la așa ceva a servit acest ceas. Desigur, are un cronometru simplu. Este un ceas mecanic, îl întorceam o dată la 48 de ore. Ținea două zile practic.

Dumitru Prunariu

Ai sesizat vreo diferență între rezerva de putere a acestui ceas pe Pământ și în cosmos? În cosmos, fiind imponderabilitate, mă gândesc că mecanismele funcționau mai ușor.

Nu am observat. Nu cred că la mecanismul unui astfel de ceas simpla imponderabilitate poate să aducă vreo modificare în funcționare. Diferențe de presiune nu au existat, să spunem că l-aș fi folosit în vid. Ceasul este etanșat oricum. Nu l-am încercat în apă, dar ni s-a spus că este și etanșat. Deci în interiorul lui rămâne aceeași presiune ca în zona în care a fost asamblat, montat și închis.

Am văzut că are un bezel rotitor la interior. La ce ți-a folosit asta?

Are un bezel rotitor în care ne putem fixa diferite intervale de timp și să le urmărim în momentul în care pornim cronometrul, să vedem când ajunge fie secunda, fie ora dacă era vorbă de ore, în dreptul acelui indicator care arăta în mod normal ora 12.

Deci sovieticii când v-au dat ceasurile astea, v-au spus ceva de genul: acesta e ceasul, trebuie să faci cu el asta, sau pur și simplu v-au dat un ceas cum v-au dat și costumul de scafandru spațial?

Exact așa ni l-au și dat, deci acesta este ceasul pe care îl veți folosi, făcea parte din echipamentul nostru.

Totuși, mă gândesc că în programul InterCosmos voi erați „one of a kind”, tu erai român, altul era bulgar. Era ceva extraordinar.

În perioada aceea de timp, în ’81 am zburat, cel puțin în țările din Blocul de Est exista problema de publicitate, reclama era foarte slabă.

Mă gândesc și pentru voi ca oameni. Eu dacă aș fi fost atunci, cred că m-aș fi bucurat, primul cosmonaut român, și în general un cosmonaut, să am pe spate numele meu, era o relație și mai profundă între mine și ceas.

De acord, uite că nu s-au gândit la așa ceva, și nici noi nu ne-am gândit. Noi l-am primit și l-am folosit. Acest ceas a fost folosit doar pentru zborul cosmic. Ulterior l-am păstrat, normal, și uite că este în continuare funcțional după atâția zeci de ani. Nu l-am dus niciodată la gravat. L-am scos special pentru interviu, l-am pornit și am văzut că merge. Era renumit atunci că are o tehnologie simplă și solidă și care funcționează în orice condiții.

În cosmos nu ai ieșit în afara capsulei. Ai făcut ceva cu el în afară de faptul că te uitai să vezi cât e ceasul pe Pământ. Apropo, ce oră ai fixat, ora Moscovei?

Ora Moscovei, inclusiv la Baikonur care e decalat cu două fusuri orare am folosit tot ora Moscovei pentru a nu ne modifica ritmul biologic. Din punctul acesta de vedere al modificărilor care apar în orga¬nismul uman, al adaptării noas¬tre cât mai ușoare la condițiile de cosmos, rușii erau foarte atenți. Nici măcar două ore de diferență de fus orar nu ne-au permis să „înghițim” ca să zic așa, în perioada de ședere la Baiknour, care a fost cam de două săptămâni, înainte de zborul cosmic și ulterior a fost încă de trei zile. Deci am folosit ora Moscovei. Ora centrului de urmărire al zborurilor. Toți cei de acolo erau racordați la această unitate de timp, iar noi trebuia să răspundem exact la aceleași intervale de timp și la aceleași ore pe care le foloseau și ei jos.

Dumitru Prunariu

În cosmos l-ai mai folosit la ceva, la experimente, că știu tu ai făcut o serie de experimente.

Trebuie să spun că în afară de ceasul acesta care a fost pe costumul de scafandru cosmic, care e un ceas istoric aș putea spune, am avut la mână și ceasul meu personal, tot un Sturmanskie.

Ai avut voie cu două ceasuri?

Da, deci ceasul acesta era pentru exteriorul costumului de scafandru cosmic. Îl foloseam strict pentru operațiunile pro¬fesionale. Iar acela era ceasul meu personal cu care am ple¬cat la mână în spațiul cosmic. Și Popov a avut două ceasuri, pentru că și el avea pe mânecă un ceas similar cu aceasta, și la mână ceasul lui personal, nu mai țin minte ce avea, dar era tot ceva sovietic, din mândrie, din patriotism.

Există vreun cosmonaut care a zburat în spațiul cosmic, în exterior cu ceasul, că sunt convins că toate erau la fel.

Nu știu dacă a fost folosit în afara capsulei. În mod sigur Leonov a avut un ceas în afara capsulei, dar nu l-am întrebat niciodată. Din păcate acum este foarte bolnav. Noi ne vedeam anual la congresele asociației exploratorilor spațiului cosmic. L-aș întreba dacă a avut același tip de ceas. Probabil a avut același tip de ceas presurizat, tot așa legat de exteriorul cos¬tumului de scafandru cosmic, și urmărea timpul. Normal, acolo mai ales este foarte important timpul, pentru că șederea în ex¬teriorul navei cosmice depindea foarte mult de rezerva de oxigen pe care o avea în costum. De¬sigur, avea un cordon ombilical prin care era alimentat, dar avea un timing foarte precis. Trebuia să stea 12 minute în exterior.

Desigur, în final, datorită unor probleme tehnice deosebite a stat mai mult, din cauza vidului cosmic costumul respectiv folosit în premieră în vid s-a umflat un pic ca o broască, nu era prevăzut cu niște armături interioare care să îl mențină la o anumită formă. Cu multă greu¬tate, dezermetizând costumul, scăpând o parte din presiune, a reușit să reintre în tunelul de intrare în nava cosmică.

A doua parte a interviului cu Dumitru Prunariu o puteți citi aici.

(Articol revizuit, publicat în numărul 49 al revistei Temporis, decembrie 2018 – februarie 2019. Pentru articole mai noi vă rugăm să vă abonați)

Publicat de Robert Stan la data de 31 May, 2019 1:32 pm
Tags: , , , , ,

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.