Dumitru Prunariu: „Am avut la bordul navei cosmice un ceas foarte ciudat, cu cadran de 24 de ore” (2)

Dumitru Prunariu

Temporis a stat de vorbă, în cadrul unui interviu de o exclusivitate, îndrăznim să spunem galactică, cu nimeni altul decât Dumitru Prunariu, singurul și primul cosmonaut român din istorie, pentru a afla cele mai nebănuite taine ale spațiului cosmic dar nu numai. Iată a doua parte a acestui interviu-eveniment.

Dan Vardie: Gagarin a avut acest ceas la mână. Știm asta. Toată lumea își dorește, și eu nu te forțez să spui mai multe decât vrei, dar tare mi-aș dori, dacă vrei ca o mare premieră, să ne spui totuși cum a murit Gagarin.

Dumitru Prunariu: S-a scris despre acest lucru în ultimii ani, s-a scris adevărul. Gagarin zbura, era într-o zi de luni, la dublă comandă într-un avion mic 13, nu era problemă de pilotaj sau de eroare de pilotaj. Zbura împreună cu comandantul unității militare din Cikalovski, un orășel militar lân¬gă orășelul cosmonauților, de acolo de unde se efectuează toate zborurile, salturile cu parașuta pentru pregătirea cosmonauților. A zburat pe un traseu și urma să revină acasă, erau la o altititudine de aproximativ 1000 m. Se spune că tot de pe acel aerodrom erau și alte avioane în zbor, printre care și un Suhoi cu două motoare, o versiune nouă intrată în dotarea armatei sovietice, și pilotul de pe Suhoi zbura undeva mai sus, la câteva sute de metri deasupra lui Gagarin. De fapt, zbura pe un alt traseu, dar urma să intersecteze traseul lor, și a primit ordin de la turnul de control să degajeze ca să nu perturbe zborul avionului lui Gagarin.

Se spune că pentru degajare a pus avionul pe verticală, s-a dus în sus, deci tracțiunea motorului era mai mare decât greutatea avionului. În acel moment, total nedorit, total în afara oricărei gândiri a vreunuia dintre cei care se aflau în zbor, jetul puternic al acelui avion a perturbat atmosfera în zona în care se afla avionul lui Gagarin și acesta nu a mai putut fi controlat și a căzut spre pământ cu un unghi de aproximativ 80 de grade. A ras niște copaci, s-a înfipt în pământ, normal că piloții au murit. Pe de altă parte, există controverse aici. Această variantă este susținută de Alexei Donov, care a făcut parte din comisia din anchetă a morții lui Gagarin. Comisia însă, în final, a elaborat un document în care spune că de fapt acel avion Suhoi era deja aterizat în perioada în care Gagarin ar fi căzut cu avionul. Este dificil de apreciat care este adevărul adevărat. Pe de o parte, gândește-te că era perioada sovietică în care în niciun caz nu se putea sugera că un pilot de avion soviectic ar fi fost ca¬uza morții primului cosmonaut sovietic. Era o știre care ar fi revoluționat și media vestică, să nu mai vorbesc de grupul interior de specialiști, de cosmonauți. Chiar dacă s-ar fi întâmplat așa, și Leonov spune că așa s-a întâmplat din informațiile pe care le-a dobândit el în perioada anchetei, totul a fost făcut inconștient, nimeni nu ar fi dorit să se întâmple așa ceva. Pur și simplu legile aerodinamicii și-au spus cuvântul iar puterea deosebită a celor două motoare ale Suhoiului a putut să perturbe foarte mult atmosfera în acea zonă.

Să ne gândim că și acum la zborurile civile, pe orice aerodrom, după ce decolează un avion mare trebuie să se aștepte două trei minute până când următorul avion intră pe pistă și i se dă voie să decoleze, timp în care toate turbioanele care rămân în spatele avionului mare se liniștesc într-un fel și avionul din spate poate să își păstreze aerodinamica corespun¬zător, să fie controlabil în procesul de decolare. Cu aerodinamica nu te joci.

Dumitru Prunariu

Ce reprezintă costumul pe care îl ai, că nu e costumul original.

Nu este costumul original, este un costum de antrenament al agenției spațiale europene, pe care l-am primit cadou de la ESA. Normal că l-am adaptat României, aici este steagul româ¬nesc, pentru că eu sunt român. Aici este emblema asociației exploratorilor spațiului cosmic. Este unica asociație profesională, educațională, neguvernamen¬tală, a celei mai mari părți a astronauților din lume. Dacă până acum au zburat în cosmos începând cu Gagarin cam 560 de oameni, cam 400 sunt membri ai acestei asociații. Evident, au mai murit între timp din cauze naturale mulți, din alte cauze alții. Aici este sigla zborului nostru comun, româno-sovietic. Acesta a fost designul ei original care s-a găsit și pe uniformele noastre, costu¬mele noastre de interior. Aici nu se văd, aici este numai steagul, pe costumul interior, pe treningul pe care l-am folosit în spațiul cosmic, se găsesc pe net o grămadă de imagini cu mine în zborul cosmic, această siglă, alături de o siglă cu drapelul românesc vechi, erau pe pieptul meu. Iar aici este emblema agenției spațiale europene, cu țările care fac parte din ea. Aici este România, una din membrele cu drepturi depline ale acestei organizației. Cu anumite ocazii protocolare, media, îmi face mare plăcere să îmbrac această salo¬petă de zbor.

Cum vezi tu orologeria astăzi, din postura ta de inginer mecanic? Ce îți place, ce nu îți place? Ce ceasuri, ce mărci?

Să fiu sincer, acum un an mi-am cumpărat un gadget, un Samsung Gear S3, pe care îl folo¬seam împreună cu telefonul mobil. L-am considerat la un moment dat inutil pentru mine personal, pentru că purtând tot timpul telefonul la mine, acela este făcut când ai telefonul în altă parte, Wi-Fi, Blu¬etooth, și folosești numai ceasul.

Dumitru Prunariu

Având tot timpul telefonul la mine, și fiind obișnuit să mă uit în telefon, imediat îl scoteam, vedeam mesajele, dădeam tele¬foane. Era puțin neobișnuit pentru mine, având telefonul în buzunar, să folosesc ceasul pentru telefon și pentru alte servicii. Este ade¬vărat, că anumite mesaje mi le afișa instantaneu, mă uitam pe el, dar am considerat că nu este ceva strict necesar pentru mine și extrem de util. Pe de altă parte, ambii fii ai mei au astfel de ceasuri, ceasul meu l-am făcut cadou fiului cel mic. Ei îl poartă, se joacă cu el, și-au descărcat inclusiv jocuri și alte aplicații. E interesant să te joci de pe un ecran foarte mic. Este adevărat că încet încet astfel de echipamente iau locul celor strict mecanice vechi.

Printre altele, pot să spun că am un ceas mecanic, automat, care a marcat zborul lui Apollo 15. Este unul din puținele ceasuri, mă rog, vreo o mie și ceva care au fost puse în vânzare pe piață. Este vorba de un ceas Omega pe care l-am primit de ziua mea și îl păstrez acasă, face parte din colecție, este de muzeu. Desigur, funcționează foarte bine, dar trebuie din când în când să îl mai tragi. Este strict mecanic, nu auto¬mat. Eu prefer ca echipamentele acestea, telefon, ceas, să mă anunțe asupra unor lucruri, nu să stau eu să le port de grijă, să îl setez într-un anumit fel în fiecare zi.

Am preferat acest Tissot pe care îl am acum la mână, care este cu baterie, care ține aproape doi ani. Este un quartz, dar care merge foarte precis, foarte bine, și oricând îl iau, văd cât este ceasul. O dată pe zi trebuia să pun ceasul Samsung la încărcat. Mie îmi place când mă uit la ceas să văd imediat cât e ceasul, nu să apăs pe butoane să se lumineze ecranul. Sunt niște lucruri care în optimizarea unei activități în care nu ceasul este principalul obiectiv și ceasul este doar un accesoriu care te ajută să faci alte activiăți, îți creează griji suplimentare, cel puțin din punctul meu de vedere.

Dumitru Prunariu

Ce părere ai despre marca Omega, care a reușit să cucerească cosmosul și a fost pe lună?

Marca Omega a fost renumită dintodeauna. Cine avea un ceas Omega se putea considera un norocos și fericit purtător al unui ceas de foarte bună calitate. Îmi aduc aminte că la un moment dat că și tatăl meu avea un ceas Omega. Nu mai știu cu ce ocazie l-a dobândit, i-a fost făcut cadou probabil cu ocazia unei aniversări, eram prea mic să aflu astfel de lucruri atunci. Știu că l-a purtat foarte mult timp și se lăuda cu el. Chiar spunea: uite, al meu e Omega. Pentru el, era topul calității. Din păcate, nu îl mai are. Probabil s-a rătăcit pe undeva pe la Brașov pe unde a locuit. N-am mai urmărit parcursul acestui ceas.

M-am mai uitat la documentare pentru acest interviu, și am descoperit și ceasurile Fortys, care au zburat cu americanii. Nu știi nimic despre aceste ceasuri?

Nimeni nu vorbea despre ele în perioada aceea. Desigur, fiecare firmă de ceasuri care produce ceasuri de foarte bună calitate a căutat să intre în combinație cu anumite domenii de activitate iar pentru cosmos probabil că bătălia a fost destul de mare pentru ca astronauții să poarte astfel de ceasuri. O bună perioadă de timp, cea¬surile Omega au fost ceasurile de top ale astronauților și, la un moment dat, și rușii au cochetat cu ideea de a încheia aceleași acorduri.

În final, știu că pentru o lungă perioadă de timp au avut un acord cu Casio, și cosmonauții ruși au purtat ceasuri Casio în spațiu cosmic. Acum nu mai știu exact cu cine au contract. Acum totul este la nivel de business, nu mai au nicio legătură cu performanța. La un moment dat eram tentat să cumpăr un Seiko, care pentru aviație este un ceas remarcabil, îl poartă destul de mulți piloți, plus facilitățile de timing, de mă¬surători, de viteză pe care le poți seta și măsura cu un astfel de ceas sunt cunoscute, renumite.

Dumitru Prunariu

Care sunt brandurile tale preferate? Primul am înțeles, este Omega. Spune-mi alte mărci care ție îți plac.

Mi-ar fi plăcut la un moment dat să port un Breitling, ceasul aviației. Cătălin, fiul meu cel mare, care e profesionist, a fost o perioadă destul de lungă imaginea Breitling în România, numai că firma care reprezenta Breitling aici n-a fost foarte inspirată încât să facă și reclamă adecvată unui astfel de ceas. Pur și simplu l-a vândut.

A purtat la mână ani de zile un Breitling pe care când s-a terminat contractul i l-au luat frumos înapoi și l-au lăsat fără el. Probabil că dacă contractul se semna cu Breitling-ul mare erau alte condiții și altă imagine. De ce l-au ales pe Cătălin? Pentru că el a zburat aproape toate tipurile și categoriile de avioane la un moment dat în zbor în România.

Începând cu Aeroclub, zburând cu toate avioanele care au fost la Aeroclub, având licență de pilot și parașutist, apoi a trecut la Autoritatea Aeronautică, a zburat avioane comerciale, a trecut la Tarom, acolo a zburat ATR-ul, acum a trecut la Boeing, este examinator, deci peste co¬mandant, instructor, și are toate calitățile unui pilot profesionist, deci acel Breitling îl reprezenta într-un fel.

A vrut de mic să zboare în spațiul cosmos. De la 5 ani ai lui când am zburat eu în spațiul cosmic a fost fascinat de acest domeniu și tot timpul se gândea ce să facă, cum să facă să ajungă în cosmos. Din păcate România nu a mai avut un acord guvernamental prin care să trimită cosmonauți în spațiul cosmic. A venit anul 1989 când orientările geopoli¬tice ale noastre s-au schimbat, când relațiile cu cei care lansează în spațiul cosmic nu au mai fost aceleași.

Americanii până în prezent nu au lansat niciun astronaut din Europa de Est. Au lansat astronauți ai ESA, pe baza unor contracte foarte bine de¬finite și niște condiții reciproce foarte bine definite. Doar acolo unde au avut interes politic au lansat. Nu că rușii n-ar fi lansat oameni din țările în care au avut interes politic, dar spec¬trul a fost mult mai larg la ruși.

Apropo de alte mărci de ceasuri, Breitling este un exemplu, dar IWC Schaffhausen era celebru în România în perioada tinereții noastre. Pentru tine cum rezonează?

Rezonează ca un ceas de foarte bună calitate. De aici deja discutăm de un nivel de lux aș putea spune în care nu se mai pune problema calității. Aceasta este un dat, când spui un anumit nume de brand de ceas, calitatatea este asigurată indiscutabil. Depinde în ce domeniu se lansează pentru a se asocia cu acel domeniu de activitate. Schaffhausen -ul nu s-a asociat prea mult cu aviația. Cu aviația s-a asociat desigur Seiko, la un moment dat, s-a asociat Breitling-ul, indiscutabil, un ceas specific pentru aviatorii de lux.

Multe companii nu au pretins și nu au cumpărat sau nu au făcut cadou piloților lor ceasuri, un anumit tip de ceas. Fiecare s-a dotat cu ce a considerat necesar pentru el și desigur, cum i-a permis buzunarul. Breitling-ul este un ceas indiscutabil scump, care își merită prețul, dar depinde pentru ce categorie de oameni.

Dumitru Prunariu

În zona comunicațiilor, mă întrebam care îți e simpatic, cronograful mi-e clar că e simpatic, dar altele, soneria, torubillon-ul, repetiție la minut, grande sonnerie, deci lucruri complicate?

Sunt o grămadă de lucruri la care m-am raportat prea puțin în activitatea mea. Desigur, soneria la un ceas de mână este și aceasta importantă. Eu dorm de multe ori cu ceasul acesta pe care îl am la mână și uneori, ca să mă scol dimineață, pun soneria lui să sune. Desigur, are un sunet de mică intensitate, dar de o frecvență care te trezește indiscutabil. Foarte bine gândit din punctul acesta de vedere.

Apropo, în cosmos cum te trezeai, având în vedere că ceasul de la acea vreme nu avea sonerie?

În cosmos aveam ceasul de bord al stației orbitale care avea sonerie, puteam să îl setăm să ne scoale la o anumită oră. La bordul spației orbitale am avut un ceas ciudat, pentru că pentru a nu confunda ziua cu noaptea, acolo învârtindu-ne de 16 ori în jurul Pământului la fiecare 24 de ore, nu te puteai orienta după ziua și noaptea de afară, trebuia să te orientezi după un ceas.

Au construit și montat la bordul spației orbitale ceasuri cu un ca¬dran de 24 de ore, în care la ora 12 ziua limba era jos, respectiv la 12 noaptea limba era sus, care avea și cadranul vopsit, o parte negru, o parte alb. Niciodată nu am putut să ne obișnuim cu acel ceas. Instinctiv ești obișnuit cu un ceas cu cadranul de 12 ore. Îl privești, s-a întipărit în minte din copilărie, ora se transmite automat neuronilor și îți formezi imaginea de timp, numai ți-ai aruncat un pic ochii și știi exact și asociezi cu diferite activități. Ei bine, văzând limbile mergând 24 de ore, todea¬una trebuia să stai să te gândești. Acum e 12, care 12, a, e jos, e noapte. Nu eram deloc obișnuiți să folosim acel ceas. De fapt, ulterior s-a și scos, pentru că nu se putea asocia cu percepțiile au¬tomate ale persoanelor obișnuite cu ceasurile normale.

Îți mai aduci aminte dacă acesta era un ceas electric?

Era un ceas electromecanic. Marea majoritate a echipamen¬telor de la bordul stației orbitale erau electro-mecanice. Până și programele automate erau folosite prin intermediul unui, noi îi spu¬neam, computer de bord, pentru că apăruseră deja computerele. În același timp, centrul de pregătire al cosmonauților tocmai fusese dotat cu dulapuri mari în care rula Fortran, făcute de ei după IBM, dar în niciun caz nu existau calculatoare mici, computere de bord total electronice.

De fapt, se și considera că electronica nu prea rezistă în spațiul cosmic, din cauza radiațiilor cosmice. Tot ce era tranzistor, semiconductor în ge¬neral putea fi afectat și ieșea din funcțiune. De aceea, sistemele radio de la bordul stației orbitale și navei cosmice erau pe lămpi, niște lămpi micuțe construite special pentru aparate de mare precizie, dar de exemplu apa¬ratului de comunicații cu solul trebuia să îi dăm drumul cu două trei minute înainte de a intra în funcțiune, se încălzeau lămpile, intra la regim, un regim stabilizat, foarte bun, și puteam să vorbim clar și frumos cu cei de jos și primeam de asemenea prin voce mesaje foarte clare.

Erau folosite lămpile pentru că acestea rezistau la mediul de radiație cosmică. Din punct de ve¬dere al ceasurilor, foloseam niște ceasuri electromecanice, alimen¬tate electric și normal, mecanismul se punea în funcțiune. Erau foarte precise, îmi aduc aminte că în momentul în care am fost lansați, ceasul de bord de la bordul navei cosmice nu funcționa, foloseam ceasurile de mână. Acela pornea în momentul în care atingeam spațiul cosmic, în momentul în care se desprindea ultima treaptă a rachetei purtătoare, intram în imponderabilitate, atunci pornea ceasul de bord.

Ceasul ceas mergea, se vedeau limbile, arătau o oră, dar toate mecanismele electrome¬canice care erau asociate cu acest ceas, aveam de exemplu un echipament care se numea Globos, Globul Terestru simulat într-un ecran, într-o bilă mecanică efectiv, și care se învârtea pe măsură ce ne învârteam noi în jurul Pământului, și acela ne arăta orientativ deasupra cărui teritoriu ne aflăm. Acela pornea doar în momentul în care atingeam spațiul cosmic în imponderabili-tate. Nu se auzea absolut nimic la lansare. În momentul în care se desprindea ultima treaptă a rachetei purtătoare apărea o liniște totală și pornea ceasul. Auzeai tic-tac-tic-tac, era singurul zgomot care se auzea la bord.

Cum a trecut timpul la bordul navei? A trecut repede, ai avut un stres că nu trece mai repede, că oamenii pot privi întotdeauna în funcție de cum se simt, un eveniment: mă simt atât de bine, nu vreau să se mai termine, sau nu mai suport, vreau să plec acasă. Tu cum ai trăit această experiență?

Sub aceeași formă sub care percepem timpul și pe Pământ cu ocazia diferitelor activități, evenimente, mai plăcute, mai plictisitoare, cam la fel am petre¬cut și noi timpul la bordul spației orbitale. Primele zile mi s-au părut enorm de lungi. În primul rând or¬ganismul a suferit o grămadă de transformări, o stare de discon¬fort generală s-a instalat pentru aproximativ trei zile, aceasta dispărând apoi încet încet. În toată acea perioadă așteptam să treacă timpul mai repede pentru a-mi trece și starea de disconfort și nu trecea. Ne tot uitam la ceas, a mai trecut jumătate de oră, ce mai aveam de făcut, aveam de montat aparate, echipamente pentru diferite experimente, mai e mult până diseară, mai e mult până la prânz. Cam primele 3-4 zile timpul a trecut de la foarte greu la greu. În ultimele zile când doream să rămân cât mai mult în cosmos, când aveam timp să mai admir și peisajele exterioare și să-mi bucur ochii cu imaginea pământului de acolo de sus, timpul trecea prea repede. În ultima zi efectiv nici nu știu cât de repede a trecut. Știu că ne-am trezit dimineață, trebuia să facem pregătirile pentru aterizare. Noi am aterizat aproximativ la ora 18 pe Pământ, însă tot procesul de aterizare, de când te desprinzi de stația orbitală durează cam 45 de minute. Până la acea oră în care ne-am desprins, atât de repede a trecut ziua, atât de mult îmi doream să mai rămân încă un pic în cosmos, să mai gust puțin din plăcerea imponderabilității și a imaginilor superbe de acolo, iar după ce ne-am desprins a trebuit să facem un tur în jurul stației orbitale cu nava cosmică, iar eu am făcut fotografii exterioare ale ei. Cei de jos aveau nevoie să vadă cum arată după o funcționare de câțiva ani, în ce stare de deteriorare exterioară se află.

Dumitru Prunariu

Acum ai trecut într-o altă etapă a vieții, și sunt curios să te întreb cum te raportezi acum, la vârsta ta, la timp?

Te rog să mă crezi că la această vârstă pe care o am, deși sunt încă foarte activ profesional, am foarte multe deplasări, manifestări internaționale la care particip, sunt membru în diferite organizații internaționale, timpul trece extrem de repede. Parcă ieri a fost Anul Nou, și am fost în vacanță. Ulterior, îmi aduc aminte câteva activiăți internaționale la care am participat. Nici n-am venit bine acasă, n-am stat un pic să mă relaxez, să-mi schimb valiza, că a trebuit să plec din nou. Mâine dimineață sunt din nou pe drum, două săptămâni la Viena la sesiunea comitetului ONU pentru explorarea pașnică a spațiului extraatmosferic.

Să le spunem celor care ne privesc că ești probabil românul cu cele mai multe funcții pe plan internațional, să spunem că ești românul care a mâncat salam cu soia și a ajuns cosmonaut, să amintim că ai fost nu doar un membru fondator al asociației exploratorilor, ci ai fost și președintele ei. Să fii președintele tuturor astronauților și cosmonauților de pe Pământ în condițiile în care Buzz Aldrin se bate cu pumnii în piept ca fiind cel mai mare astronaut. Chiar, ce relație mai ai cu Buzz?

Sunt în relații foarte bune cu el. În schimb, Buzz este foarte bine controlat în activiățile lui prin niște contracte pe care le-a semnat cu unele firme. Are voie să dea autografe doar în anumite condiții, acesta valorează și foarte mult. Tot timpul stă o secretară lângă el, care spune, Buzz, nu. El nu dă autografe, deși el este a doua persoană care a pus piciorul pe Lună.

Dorin, vezi că asta e ciudățenia. Celălalt om care a pus piciorul, Neil Armstrong, era cu totul și cu totul alt om. Cum era?

Culmea, n-am apucat să îl cunosc pe Neil Armstrong. Neil Armstrong era o persoană foarte reținută și după zborul cosmic, înțelegând că va fi asaltat de jurnaliști, a preferat să aibă o viață personală proprie și prea puțin o viață publică. A continuat ca profesor la univer¬sitate, a continuat să rămână într-un mediu bine conturat de el și să iasă cât mai puțin public.

În opinia ta, care a fost cel mai valoros, strălucitor, deștept, astronaut al tuturor timpurilor?

Mie mi-e greu să spun cine a fost acel deosebit astronaut. Să nu uităm că astronauții sunt selectați pe baza unor criterii foarte înalte. Selecția lor se face nu numai pe baza strict a pre¬gătirii profesionale, ci și pe baza unui IQ, care este înalt. De ase¬menea, pe baza calităților fizice, pentru că oricum trebuie să faci față spațiului cosmic, trebuie să fii o persoană activă. Dacă ne uităm numai la ultima generație a cosmonauților europeni, din peste 1000 de candidați au fost aleși, în 2009, doar 20 care au fost considerați top of the top, oricare din ei putea fi cel mai bun astronaut european. Dintre aceștia însă, pur și simplu, în funcție de necesitățile Agenției Spațiale Europene, și din anumite considerente politice legate de țările care participă la acest program au fost selectați ulterior doar 6 ”norocoși”.

(Articol revizuit, publicat în numărul 49 al revistei Temporis, decembrie 2018 – februarie 2019. Pentru articole mai noi vă rugăm să vă abonați)

Prima parte a interviului cu Dumitru Prunariu o puteți găsi aici.

Dumitru Prunariu
Publicat de Robert Stan la data de 3 June, 2019 9:31 am
Tags: , , , , , , ,

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.