Audemars Piguet l-a cooptat pe artistul Surkin, cunoscut şi sub numele de scenă ca Gener8ion, pentru a transcrie şi transpune în sunete universul Royal Oak Concept Supersonnerie.
După 3 zile petrecute în proximitatea manufacturii din Brassus şi a zonei Vallée de Joux, Surkin s-a întors la Paris cu sute de tonuri înregistrate, cum ar fi sunetele funcţiilor ceasului, dar şi sunete din natură, cum ar fi cel al tunetului. Fascinat de felul în care Audemars Piguet reuşeşte să inoveze în paralel cu păstrarea tradiţiilor şi, de asemenea impresionat de nivelul de precizie şi disciplina aferente domeniului orologer, Surkin a hotărât să realizeze ritmuri cu ajutorul materialului cules pentru a realiza 4 melodii, care vor reprezenta trecerea timpului pe durata unei zile în Vallée de Joux.
“Există un contrast brutal între mediul înconjurător ostil şi calmul pe care îl descoperi în atelierele de producţie. Pe când afară domină gigantismul, atenţia către cel mai mic detaliu este la putere în interior. Fiecare pas din procesul de producţie oferă o gamă minunată de sunete care aşteaptă să fie capturate.
Sunetele acestor lumi sunt personificarea auditivă a localităţii Le Brassus. Ele inspiră şi induc emoţii bogate, pe care am vrut să le transpun în melodiile mele”, recunoaşte artistul.
Mai multe pe; http://www.youtube.com/c/audemarspiguet