În istoria aviaţiei comerciale, momentul din ianuarie 2009 nu va fi uitat niciodată. Şi nici omul care a evitat atunci un dezastru de proporţii. La 15 ianuarie 2009, la foarte puţin timp după decolarea de pe aeroportul LaGuardia, zborul US Airways 1549 a lovit un stol de păsări şi a început să piardă altitudine. La manşă, capitanul Chesley Sullenberger (Sully) a executat la perfecţie o manevră extrem de dificilă, reuşind amerizarea pe râul Hudson, în Manhattan. Toţi cei 155 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit, iar americanii l-au tratat ca pe un erou pe căpitanul Sully.
JeanRichard l-a transformat apoi în ambasador al mărcii, iar acum i-a dedicat un ceas din colecţia Aquascope, numit sugestiv „208 Seconds”, adică exact secundele de coşmar scurse de la decolare până la amerizarea perfectă a pilotului american.
Ceasul are o carcasă cu diametrul de 44 mm, din oţel şi titan, iar mecanismul este un chronograph JR66, de provenineţă ETA. Cadranul poartă inscripţia „208 seconds” şi o gradaţie a acestui interval de timp. Doar 208 exemplare vor fi produse, ultimul din serie fiind rezervat pentru căpitanul Sully.
O parte din preţul de aproximativ 5.000 dolari al fiecărui exemplar va merge către Crucea Roşie americană şi Roy Staunton Foundation, ale căror reprezentant este pilotul american.