Un material mai uşor decât titanul: Breitlight®!
Când credeam că le-am văzut pe toate, iată că a apărut un nou material, cu adevărat competitiv: Breitlight®.
Folosit pentru prima oară pentru o carcasă de ceas, mai uşor decât titanul de 3,3 ori şi decât oţelul de 5,8 ori, materialul este semnificativ mai rezistent. Printre calităţile sale se disting rezistenţa excepţională la zgârieturi, lovire şi coroziune; anti-magnetismul; stabilitatea termică, proprietăţile anti-alergenice, dar şi o senzaţie la pipăit care este mai “caldă” decât metalul.
Puterea extremă a acestui ceas marţial este dată în primul rând de cei 50 mm ai carcasei XXL. Construcţia este echipată cu ranforsări laterale de protecţie iar apariţia “întunecată” este îmbogăţită de accentele galbene, care provin ca grafică din aviaţie.
Precizia la fel de extremă este datorată mecanismului Manufacturii Breitling calibrul B12, un cronograf cu întoarcere automată. Latura militară este reiterată de displayul pentru 24 ore, extrem de potrivit şi folosit de militari şi, mai ales piloţi. Evident, mecanismul este certificat cronometric de către COSC (Swiss Official Chronometer Testing Institute), o garanţie a preciziei superioare. (Text: Andrei Dimulescu Fotografii: Breitling)