Ideea de ”smartwatch”, așa cum o înțelegem deja astăzi, a apărut relativ recent, fiind direct legată de evoluția foarte rapidă a telefoanelor inteligente. Și, cu toate că exemplele din ce în ce mai variate apărute nu sunt nici pe departe ideale, trendul se impune pe zi ce trece. De fapt, nici n-ar avea cum altfel, deoarece ceasurile au devenit practic ”smart” din clipa în care a fost creată prima complicație și și-au depășit condiția de bază – de a arăta ora – și vorbim de anii 1700! Mai recent, în 1972, Pulsar, primul ceas ”electronic”, este de asemenea unul smart… dar nu mai smart ca fratele său din 1975 care integra și un calculator! Dar ce spuneți de primul ceas cu funcție de telefonie, lansat de Samsung în 1999, poate fi considerat un ”smartwatch”? Iar la cealaltă extremă, nu este ceasul aniversar de 2,6 milioane de dolari al lui Patek Philippe, care include un număr incredibil de 20 de complicații, de asemenea unul ”smart”?
Cu toate acestea, smartwatch-urile nu au debutat așa cum poate ar fi fost normal, ca o extensie a ceasurilor clasice, eventual propuse chiar de către producătorii tradiționali. Dimpotrivă, ele au fost popularizate de producătorii de echipamente electronice, în special de cei foarte bine dezvoltați în zona smartphone. Și dacă inițial vorbeam de banale carcase pătrate de plastic, astăzi LG sau Motorola își fac un titlu de glorie din asemănarea lui Watch Urbane sau a lui Moto 360 cu ceasurile tradiționale.
Un smartwatch este în prezent fie frumos, plin de senzori, cu ecran color și grafică modernă, dar cu o autonomie a bateriei jenantă, fie ceva mai ”sărman” în funcționalitate și mai urâțel, cu ecran monocrom și rezoluție limitată, dar capabil a rezista ”pe baricade” câteva zile de utilizare. Nici așteptatul ceas al lui Apple nu este vreo realizare deosebită (autonomia nu atinge 24 de ore, de unde și inutilitatea funcției de monitorizare a somnului, iar rezistența la apă este inexistentă, picând și rolul de dispozitiv de fitness), dar toți știu că se va vinde bine, dar mai ales că va atrage după sine o întreagă modă – așa cum s-a întâmplat cu fiecare device lansat de compania din Cupertino. Iar asta nu are cum să nu pună pe gânduri industria orologeră de lux. De altfel, o glumiță recent apărută spunea că diferența între un Apple Watch Gold și un Rolex este că, în cazul primului, toată lumea știe că costă 10.000 de euro…
Apple a lipsit de la Baselworld, transmițând un mesaj clar – nu aici e concurența noastră. Dar afirmația nu merge și invers, pentru că producătorii tradiționali vor trebui ei să concureze Apple, cu propriile arme, pentru a-și asigura pe viitor continuitatea business+ului la același nivel. Iar acest lucru s-a putut observa foarte bine anul acesta la Baselworld, unde am putut vedea câteva direcții de dezvoltare, toate cu un singur numitor comun: ocolirea conceptului standard de ”smartwatch”.
Citiți mai mult în numărul 35 al revistei Temporis.
One Response
Un smartwatch trebuie sa faca fix ce ai tu nevoie, nimic mai mult sau mai putin. Oricum, piata la noi este inca slaba, insa, pe masura ce vor mai scadea preturile, nu cred ca isi va mai cumpara cineva un ceas normal, care arata doar ora.