Text: Robert Stan
În 2011, divizia „fashion” a Victorinox a ajuns pe primele pagini ale majorității publicațiilor de modă grație prezentării la New York Fashion Week a unei „capsule” care conținea haine produse din pânza reciclată a unor pături, saci de dormit și parașute aparținând soldaților elvețieni. Colecția, denumită „Remade in Switzerland”, era creată pe atunci de briliantul designer de modă britanic Christopher Raeburn. Ulterior, mulțumită acestui succes, Raeburn a fost numit director artistic al Victorinox Fashion.
Pentru a onora acest succes Victorinox Swiss Army a decis în acest an să prezinte la salonul de bijuterii și ceasuri de la Basel, aflat în plină desfășurare, o serie limitată a liniei sale I.N.O.X. în combinație cu accesorii din piele reciclată. Cunoscut drept un ceas cu o rezistență extraordinară și construit pentru a suporta cele mai dificile provocări, I.N.O.X. reprezintă antiteza ceasurilor de astăzi, dezvoltate pentru o uzură programată.
Cele 250 de ceasuri Victorinox Swiss Army I.N.O.X. Remade in Switzerland au o curea din piele preluată de la saci militari și centuri cu cartușe utilizate de soldații elvețieni între anii 1911 și 1970. Acest tip de piele este recunoscut de colecționari pentru rezistența sa și, grație vârstei venerabile, poartă o patină unică. Interesant este că designerii Victorinox au ales să realizeze din această piele nu doar cureaua ci și o protecție pentru carcasa metalică a mecanismului. Deoarece atât cureaua cât și protecția fiecăruia dintre cele 250 de piese ale colecției sunt realizate din aceeași bucată de piele, cumpărătorii vor putea deține un ceas unic. În plus, pentru a sublinia unicitatea fiecărei piese, oficialii Victorinox au decis să le numeroteze.