SIHH 2018 – Ressence e-Crown Type 2

La SIHH 2018 marca belgiană Ressence a prezentat  un concept de ceas, demn de tehnologiile secolului 21. Ressence combină un mecanism clasic mecanic căruia i-a adăugat un modul electromecanic, producând primul ceas mecanic cu auto-încărcare numit:  e-Crown Type2.

Conceptul Ressence e-Crown® Type 2  urmărește potențialul extraordinar al tehnologiei sale automate de setare a timpului numită e-Crown. Cu sistemul patentat (ROCS), construcția ușoară din aliaj de titan grad 5 și designul elegant, ceasul e-Crown® Type  2 se află în prim-planul ceasorinicăriei moderne. Ceasul ilustrează viziunea lui Ressence asupra orologeriei avansate prin previzualizarea viitorului acesteia.

Fără efort. Magic. Mecanic.

Doar setați odată  e-Crown® Type 2 prin intermediul manetei de pe verso-ul carcasei și sunteți gata să urmați rutina zilnică. Nu este nevoie să vă gândiți la setarea sau reglarea ceasului dvs., conceptul Type 2 e-Crown® va face aceste lucruri pentru dvs. Și atunci când operează, tehnologia e-Crown®, combinată cu display-ul Ressence cu discuri, este pur și simplu magică. Discul principal, precum și discurile auxiliare, se rotesc fără efort și în mod automat, se comportă ca niște sateliți ce gravitează în jurul unei planete. Conceptul e-Crown® Type 2 este în fond o minune mecanică cu 500 de componente, ce oferă într-adevăr experiența horologică de ultimă oră din secolul 21.

Usability maxim pentru utilizatori.

Conceptul Ressence  este echipat cu tehnologia e-Crown®: un sistem încorporat electro-mecanic intern, capabil să înregistreze, să monitorizeze, să regleze și cel mai important, să afișeze timpul fără intervenție umană. Este esențial să observați că e-Crown® Type 2 este un ceas mecanic cognitiv, ceea ce înseamnă că ceasul învață timpul setat și nu se bazează pe semnale externe (cum ar fi radio sau GPS).

e-Crown® nu înlocuiește doar coroana (remontoarul), ci o depășește din punct de vedere al confortului și performanței. Ceasul este controlat prin simpla atingere a geamului.  O dublă atingere pornește sistemul încorporat în timp ce o singură atingere pilotează selectorul în modul meniu.

Situat pe un disc inferior, selectorul indică întotdeauna modul în care vă aflați. Puteți seta și afișa manual două fusuri orare prin intermediul levierului de pe spatele carcasei sau prin conexiune Bluetooth cu aplicația e-Crown®.

Aplicația activată.

Aplicația e-Crown® nu este obligatorie, dar aduce e-Crown® Type 2 la un nivel nemaivăzut de ușurință și avangardism. În loc să setați manual fusurile orare, aplicația vă oferă o localizare geografică și un meniu drop-down al orașelor. Puteți apoi să alegeți, să setați în prealabil și în cele din urmă să trimiteți informațiile despre fusul orar către ceas. Exact acest lucru, nu a fost niciodată mai ușor ca să se schimbe fusurile orare pe un ceas complet mecanic. Dacă este setat prin aplicație, e-Crown® Type 2 va schimba automat timpul de iarnă sau de vară. În plus, aplicația e-Crown® vă oferă confortul de a fi anunțat momentul vizitei în service pentru întreținere.

Inovație autonomă.

Conceptul e-Crown® de tip 2 este un ceas mecanic complet de sine stătător care se bazează pe două surse naturale de energie: mișcarea încheieturii și lumina exterioară. Mecanismul automat de bază este alimentat de un rotor cu auto-înfășurare, în timp ce modului e-Crown® este alimentat de un generator cinetic și de celule fotovoltaice. Generatorul cinetic, construit din Titan grad 5 (aliaj de aluminiu, vanadiu și titan), înconjoară mecanismul de bază și are propriul arc plat. Celulele fotovoltaice sunt ascunse sub 10 micro-panouri (un panou măsoară 2 x 3mm) situate în jurul sub-discului selector. Se vor deschide automat atunci când balanța energetică este scăzută și pot fi controlate prin intermediul aplicației.

Un ceas, trei moduri de utilizare.

Capacitățile și experiența oferte de ceasul e-Crown® Type 2  variază în funcție de modul în care îl utilizați. În modul complet e-Crown® (setarea aplicației e-Crown® + App), ceasul este setat și ajustat la secundă prin intermediul smartphone-ului. În modul semi-crown® (setare manuală + e-Crown®), ceasul dvs. este setat și ajustat la minut. În modul mecanic (fără setare manuală + e-Crown®), ceasul funcționează fără niciun fel de asistență, ca în zilele  “bune” ale ceasurilor tradiționale.

O nouă generație Ressence. Mai subtire. Mai usoara. Rafinată.

Conceptul e-Crown® Type 2 introduce o nouă generație  ROCS (sistemul Ressence Orbital Convex). Complet proiectat și dezvoltat in-house, acest modul orologic unic este compus din discuri și inele de dimensiuni diferite din titan grad 5, de dimensiuni diferite,  sferice cu raza de 75 mm (ca o minge de tenis). Fiecare indicație de timp a conceptului e-Crown® type 2 este generată de ROCS din informațiile furnizate de mecanismul automat de bază. Pe e-Crown® Concept Type 2, toate discurile sunt montate pe lagăre cu rubine, pentru o arhitectură subțire, iar decalajul dintre discuri este redus la 35 de microni.

Ressence e-Crown Type 2 în versiunea sa de producție va fi disponibil în iunie 2018.

 

 

 

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322