Zenith Defy Classic Range Rover Special Edition: Drumul succesului continuă

 

Parteneriatul dintre Zenith și Range Rover dă naștere unei noi piese în ediție limitată, lansată odată cu prezentarea noii generații a SUV-ului Evoque – Zenith Defy Classic Range Rover Special Edition.

Este deja binecu­noscut faptul că proiectul mondi­al de colaborare dintre Range Ro­ver și Zenith a luat naștere chiar în România, fiind imaginat și pus în practică chiar de Dan Vardie, editorul revistei TEMPORIS. Acesta a reușit în perioada 2014-2015, după o lungă serie de întâlniri la nivel de CEO (cu Ralf Speth, CEO Jaguar Land Rover și Aldo Magada, CEO Zenith), să pună la aceeași masă două companii uriașe, două branduri care nu au nevoie de ni­cio prezentare în niciun colț din lume. Așa s-a născut proiectul Zeni­th-Range Rover de care am scris pe larg în revistele trecute.

După lansarea în 2017 a modelului Zenith Chronomaster El Pri­mero Range Rover Velar, acest parteneriat își scrie un nou capitol în istoria sa, prin lansarea celui de-al doilea ceas – Zenith Defy Clas­sic Range Rover Special Edition. La fel ca și primul model, legat de lansarea lui Velar, noul ceas vine pe piață în același moment cu no­ul Range Rover Evoque, unul cu o mare importanță pentru con­structorul britanic. Este bine știut faptul că ambele brand-uri sunt simboluri ale spiritului inovator, al dorinței de a explora noi ori­zonturi și teritorii și ambele au angrena¬je mecanice comple­xe de cel mai înalt nivel, adevă­rate simboluri ale luxului modern. Cu o carcasă de 41 mm, bine proporționată în lumea ceasuri­lor, la fel cum es­te și Range Rover Evoque în lumea automobilelor, Defy Classic Ran­ge Rover Special Edition va fi disponibil într-o ediție limitată de doar 200 de unități. Dacă jude­căm după succesul primului ce­as, care s-a vândut excepțional, ediția limitată va avea mare că­utare și se va vinde rapid. Cu o structură deschisă, cu mecanis­mul automatic vizibil (calibru nou – Elite 670 SK), ceasul preia ele­mente din designul unei roți de la noul Evoque și are o rezervă de mers de minimum 48 de ore, rezistența la apă mergând până la 10 ATM.

(Articol publicat în numărul 49 al revistei Temporis, decembrie 2018 – februarie 2019. Pentru articole mai noi vă rugăm să vă abonați)

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322