Suunto – Inima aventurii

Ore şi minute. Două funcţii indispensabile unui instrument de măsurare a timpului. Compania Suunto a făcut însă un pas înainte. Sau chiar mai multe, având în vedere că au transformat un simplu ceas de mână într-un indicator de precizie pentru mai mult de cinci variabile.

 

Renumele finlandezilor pentru instrumente de mare fineţe a început odată cu cariera inventatorului Tuomas Vohlonen. În 1935, după un proces de doi ani cu o companie elveţiană, inginerul a fost recunoscut drept inventatorul de drept al busolei cu lichid. Comenzile au început să curgă. Atât specialişti din domeniul militar, cât şi marinari de pe vasele comerciale sau exploratori îşi doreau busola pentru precizia sporită şi viteza mai mare de calibrare pe poziţia nordului (faţă de cea tradiţională). Un an mai târziu, Vohlonen fondează Suunto Oy, aceeaşi companie care astăzi produce, pe lângă busolele de mare precizie, şi computere de scufundare sau altimetre pentru încheietură. Producerea unui ceas multifuncţional a venit în 1970 ca o dezvoltare normală a producţiei finlandeze. După ce în anii ’80 compania a experimentat ideea ceasurilor digitale folosite ca instrumente de măsurare, prima gamă s-a numit Vector şi a apărut 10 ani mai târziu. Succesorul lui Vector este un model denumit noul „ABC“ Suunto. Asta pentru că dispozitivul este capabil să afişeze măsurătorile precise ale unui altimetru, barometru, precum şi indicaţiile unui compas (busolă). Printr-o interfaţă disponibilă în patru limbi, Core arată, pe lângă toate funcţiile care ţin de timp (oră, cronometru, numărătoare inversă, alarmă), şi informaţii despre altitudine până la 10.000 de metri. În mediul subacvatic, indică presiunea şi adâncimea scufundătorului până la 30 de metri adâncime, iar pe munte funcţionează ca o adevărată staţie meteorologică la purtător.

 

Cu ajutorul altimetrului căţărătorul determină înălţimea la care se află, dar poate afla şi altitudinea unui reper din apropiere. Îşi consultă ceasul, pentru a vedea cât a urcat, cu ajutorul unui grafic al înălţimilor şi îl poate folosi prin introducerea unei altitudini-etalon ca instrument de ghidare. Barometrul Suunto Core măsoară şi înregistrează presiunea atmosferică anticipând schimbările vremii şi anunţându-şi purtătorul printr-o alarmă acustică şi luminoasă de pericolul unei furtuni sau al unei ploi torenţiale. Ceasul dispune de un mod automat Alti/Baro care sesizează deplasarea sau lipsa acesteia, comutând în consecinţă, între altimetru şi barometru. Astfel, o scădere bruscă a presiunii va fi „tradusă“ de dispozitiv ca o schimbare a presiunii barometrice şi nu a altitudinii. Utilizatorul selectează singur din meniul ceasului modul care este mai potrivit pentru acţiunea întreprinsă. Acestor funcţii li se adaugă o busolă, precum şi un indicator al orelor de răsărit şi apus ale soarelui. Exact acelaşi stil este urmat şi de colecţia Lumi. Primul ceas de aventură din lume creat pentru femei este dotat cu aceleaşi funcţii ca şi modelul masculin, o mai mare atenţie fiind acordată detaliilor vizuale. Ceasul pentru doamne este disponibil în mai multe variante de culoare şi mai „prietenos“ din punctul de vedere al modei.

 

Se adaugă listei modele Suunto Observer, dar şi X6, ceasuri care au marcat istorie prin rezistenţa la zgâriere şi uşurinţa cu care sunt folosite peste tot în lume în condiţii de îngheţ sau temperaturi mari. Sensibil mai mici decât predecesoarele Vector sau Altimax, cele două modele continuă să reprezinte un ajutor de nădejde pentru orice iubitor al aventurii.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322