Dacă în lumea orologeriei s-ar organiza un party de Halloween, ceasul „Văduva neagră” de la brand-ul elvețian ArtyA ar lua, cu siguranță, premiul pentru cea mai tare deghizare.
Casa ArtyA rămâne fidelă emoției, creativității și intuiției cu o nouă și unică operă de artă, lansată chiar în pragul sărbătorii americane. Ceasul iese în evidență grație design-ului și mecanismului lăsat complet la vedere – un cadran pânză de păianjen pe care se plimbă în voie o văduvă neagră. Prețul este și el de speriat – 6.400 franci elvețieni!
Însă „Black Widow” nu este singurul model ArtyA care s-ar asorta petrecerii de Halloween. Son of Art Tiger & Dog, Son of Sound Black Sunday ori Son of a Gun arată spectaculos și sunt de asemenea potrivite.