Cronograph Grand Ocean Automatic oferă un mecanism automatic Edox No. 12 cu o rezervă de mers de 42 ore. Apartanenţa la tradiţia şi experienţa de peste un secol este afirmată prin afişarea logo-ului Edox pe cadran, dar şi prin „hubloul” decupat în capacul carcasei.
Cel mai spectaculos model se numeşte Grand Ocean Decentrique Date Automatic şi propune o combinaţie „la modă” între cauciuc, PVD şi aur roz. Asemeni celorlalte ceasuri din colecţie, etanşeitatea este de 100 m. Diametrul carcasei măsoară 45 mm. Clienţii au la dispoziţie şi o versiune din oţel.
Grand Ocean oferă şi alternativele „cuminţi”: modelele Grand Ocean Automatic Day Date (afişează ziua alături de dată) şi Automatic GMT.
Piesa de rezistenţă este Grand Ocean Limited Edition, un model dedicat echipei de sailing Sea Dubai. Ceasul oferă complicaţia „Jumping hour” şi va fi produs într-o serie limitată de 500 de unităţi. Carcasa are diametrul de 45 mm şi are culoarea albastră, în ton cu nuanţa curelei din piele.