Paul Picot Discotime

În definitiv poate nu este chiar aşa de greu. La urma urmei, cadranul principal se află chiar pe mijloc, iar numeralele sunt marcate clar: 12, 3, 6, 9. Şi totuşi, ce se întâmplă în discurile din spatele funcţiilor de bază? În partea stângă sunt arătate secundele, în timp ce în dreapta mişcarea discului numără minutele scurse de la pornirea cronografului. Fiecare dintre cele două cercuri rotative este colorat în câte două culori, separate de două săgeţi diametral opuse. Una dintre ele orientată spre interior, iar cealaltă spre partea exterioară a subcadranului.

 

 

 

 

Indicarea se face prin alternarea culorilor de pe cele două cardane şi respectiv a săgeţilor. De exemplu, galben arată prima jumătate a minutului, secundele de la 0 la 30 fiind indicate de săgeata orientată către cadranul interior. A doua parte a minutului înseamnă schimbarea culorii în albastru şi, implicit, a sensului săgeţii, care arată spre cadranul marcat de la 30 la 60. La fel, în partea dreaptă se succed negru şi roşu, odată cu pornirea cronografului, pentru numărarea minutelor. Negru de la 0 la 15 şi roşu în a doua jumătate, până la 30.

 

 

Atenţia dată de Paul Picot indicatoarelor culminează cu afişajul de dată. Poziţionată în dreptul orei şase, fereastra arată întotdeauna ziua curentă într-o nuanţă de roşu, în timp ce datele de „ieri şi mâine” apar colorate în gri.

Detalii tehnice
Funcţii: ore, minute, secunde, dată, cronograf cu totalizatoare rotative.
Mecanism: Valjoux 7750 modificat
Carcasă: oţel inoxidabil 44mm
Serie limitată la 300 de exemplare
Preţ: 5.800 euro

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322