Omega Plongeur Professional

Omega Ploprof îşi moşteneşte numele de la denumirea scafandrilor profesionişti din franceză – Plongeur professional. Un ceas de dimensiuni mari, cu numeroase ranforsări, noul Omega poate fi scufundat fără probleme până la o adâncime de 1200 de metri.

 

Poziţionată pe partea stangă a carcasei, coroana beneficiază de o protecţie suplimentară care să asigure etanşeitatea mecanismului. De fapt ea şi este cea care dă forma pătrăţoasă a ceasului, mărindu-i considerabil dimensiunile. Potrivirea orei şi datei se face prin ridicarea protecţiei şi aducerea coroanei în poziţia dorită. Mecanismul cu eşapament co-axial 8500 permite setarea separată a orelor de minute, astfel încât purtătorul să poată trece cu uşurinţă de la un fus orar la altul, atunci când este cazul.

 

Ca majoritatea modelor de scufundări, Omega Seamaster Ploprof dispune de un bezel rotativ. Elementul de noutate îl reprezintă însă protecţia poziţionată în dreptul orei 2. Bezelul poate fi rotit în ambele direcţii, iar apoi fixat ferm în poziţie astfel încât să nu fie mişcat accidental în timpul scufundării.

 

O supapă de heliu automată închide seria dotărilor ceasului de scufundări. Funcţia este extrem de folositoare scafandrilor care folosesc clopote de scufundare.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322