O dimineaţă la muzeu

Geneva, februarie, sâmbătă dimineaţa, ploaie mocănească, pardon, elveţien-ească. Nu sunt foarte multe de făcut. Dai târcoale lacului, admiri arteziana, casele aliniate frumos, îţi trec prin minte gânduri trăsnite: o fi oare bine să fii lebăda elveţiană sau măcar un răţoi mai acătării, să pluteşti imperial, fie ploaie, fie vânt…, să nu duci grija hranei sau a zilei de mâine? Ar fi bine, dar ce te faci cu aviara sau, Doamne fereşte, dacă dai peste vreun vienez mâncător de lebede, rătăcit cine ştie cum pe aici? Nu, nu-i ce trebuie! Plouă, plouă mărunt, sigur e pe bază de încălzire globală! Maşini sunt destule, gropi nu sunt şi nici bălţi, aşa că poţi merge liniştit că nu te stropeşte nimeni. Mergi, te opreşti în faţa unei vitrine şi îţi pui altă întrebare: o fi bine să te faci ceasornicar?

 

Stai frumos la măsuţa ta şi migăleşti ceva, te mai uiţi pe fereastră să vezi dacă e vară, iarnă, primăvară, să vezi lacul, arteziana, casele, lebedele, răţoii? Am început să mă repet, semn de bătrâneţe. Ce coincidenţă, sunt pe Rue des Vieux-Grenadiers 7, în faţă la Patek Phillipe Museum, e clar un semn, trebuie să intru sau să aştept mai bine noaptea? Ce-or face ceasurile noaptea, cântă, se distrează, se fâţâie de colo-colo? Se transformă în dinozauri şi dansează? De fapt cam asta fac ele şi ziua, mai puţin partea cu dinozaurii, asta e din alt film. Hai să intru. Şi intru şi, şi… sunt teleportat în altă lume, parcă aş avea la mână ceasul de întors în timp din romanul „Didymus“ al lui Jeremy Robinson.

 

Ajung într-o cu totul altă lume, o minunată lume a bijuteriilor mecanice. Ceasuri mici cât unghia, mari cât roata carului, ceasuri pistol, cruce, stea, ou, de oţel, de aur, de lemn, pictate, emailate, cu capac, de buzunar, de mână, de masă, ceasuri, ceasuri, ceasuri…  1.700 de ceasuri şi 7.000 de cărţi. 700 dintre cele mai fascinante ceasuri produse la Geneva şi în întreaga lume de pe la 1500 până în secolul al XIX-lea. Peste 1.000 de capodopere mecanice manufacturate de către Patek Philippe din 1839 până azi. Şi mai sunt şi patente. Documentaţie ştiinţifică, registre de vânzări. Bancuri şi unelte de lucru. Obiecte care au aparţinut părinţilor fondatori ai companiei: omul de afaceri vizionar Antoine-Norbert de Patek (1812-1877), refugiat la Geneva în 1831 în urma înăbuşirii în sânge a revoltei ofiţerilor polonezi de către trupele de ocupaţie ruseşti (vă sună cunoscut?) şi Jean-Adrien Philippe (1815-1894), inginerul francez de geniu, cel care în 1844 prezenta la Paris în cadrul Expoziţiei Produselor Industriale primul ceas cu remontor care putea fi  întors fără cheiţă. Aş dori să fac un salt în timp până pe la 1850. După ce regina Victoria cumpăra în 1851 un ceas Patek Philippe cu cheiţă, domnul Patek întelege importanţa comercială a acestui gest şi îi face cadou un ceas fără cheiţă (ambele ceasuri fiind expuse în muzeu). Vestea se răspândeşte rapid şi ţarul Rusiei îi solicită să devină furnizori oficiali ai casei imperiale ruse. Dar este elegant refuzat. Numai după moartea domnului Patek, firma începe să vândă cesuri familiei ţarului,  niciodată însă ca furnizori oficiali. Fostul ofi­țer de cavalerie polonez nu a putut uita atrocităţile comise de trupele ruseşti în Polonia în numele ţarului!

 

Dar să revenim la ceasurile noastre. Primele instrumente de măsurat timpul apar în Antichitate, ceasuri solare şi clepsidre, apoi mult mai târziu ceasurile care indicau ora. Undeva în secolul al-XII-lea apar primele orologii în mănăstiri, care aveau rolul de-ai chema pe călugări la rugăciune. Erau de format mare, băteau ora şi o anunţau prin semnale sonore. Încet-încet, acestea au migrat din curtea mănăstirii în turnurile bisericilor şi ale primăriilor, apoi, odată cu inventarea mecanismului pe bază de arc, pe la 1435, şi a miniaturizării, putem vorbi despre ceasuri în accepţiunea de azi. (În franceză ceas înseamnă montre, cuvânt care derivă de la verbul a privi, pentru că ceasurile se purtau ca o podoabă atârnată de un lanţ la gât.)  Nimeni nu poate spune exact când a fost confecţionat primul ceas, dar acest lucru s-a întâmplat undeva în triunghiul din sudul Germaniei, nordul Italiei şi estul Franţei şi avea la bază acest mecanism. Cel mai vechi ceas expus în muzeu a fost manufacturat între 1530-1540, în sudul Germaniei. Este dintr-un aliaj de fier şi are o singură limbă care indică orele. Precizia lui nu este foarte mare, rămânând în urmă 9-10 minute pe zi. Se întoarce cu cheiţa şi se reglează cu sprijinul unei clepsidre. Dar atât, ne oprim aici pentru că ploaia a stat şi soarele a ieşit de după nori. Alte poveşti cu ceasuri, la următoarea ploaie.
www.patekmuseum.com

Publicat de admin la data de 12 February, 2009 12:00 am

Galerie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.