Tissot prezintă Chrono XL, un cronograf într-o ediție specială pentru NBA Paris Game 2020. Ceasul are o brățară inedită, chiar din piele Spalding, aceeași cu cea a unei mingi oficiale de baschet.
În 2015, brand-ul elvețian a semnat cel mai important parteneriat sportiv din istoria sa și a devenit cronometru oficial pentru prestgioasa ligă de baschet nord-americană NBA. Tissot, în colaborare cu Swiss Timing, societete parte din Swatch Group, a inovat și a dezvoltat special pentru NBA sisteme de cronometraj și de numărare a punctelor. După 2016, de exemplu, 29 de săli NBA au fost echipate cu cronometre shot clock. Un astfel de dispozitiv a fost montat și cu ocazia NBA Paris Game 2020 presented by BeIN SPORTS, printre puținele meciuri din istorie care s-a jucat în afara Statelor Unite, la Paris, pe arena AccorHotels.
Momentul a fost marcat și cu lansarea unui nou cronograf Tissot, într-o carcasă generosă din oțel, cu un diametru de 45 mm și mecanism quartz.