Jaeger-LeCoultre și MR PORTER lanseasă, în coproducție, ceasul Master Ultra Thin Kingsman Knife, o ediție limitată de 100 de bucăți. Noua capodoperă Master Ultra Thin Kingsman Knife este special adaptată pentru The King’s Man. Acesta este, pentru initiați, următorul film din seria Kingsman, regizat de Matthew Vaughn.
Exclusivitate în distribuție
Ceasul Jaeger-LeCoultre Master Ultra Thin Kingsman Knife va fi oferit exclusiv pe canalul online și pe aplicația MR PORTER. Este adoptată această politică comercială ca parte esențială a colecției The King’s Man, în perioada 20 iulie – 6 septembrie. După această dată, ceasul va fi disponibil si direct la Jaeger-LeCoultre online și în buticuri selectate.
Couteau
Cel mai nou film din seria Kingsman leagă trecutul și prezentul, mergând în urmă cu 100 de ani la originile agenției Kingsman. Similar, Jaeger-LeCoultre s-a bazat pe istorica sa măiestrie de realizare a calibrelor ultra subțiri pentru a dezvolta un nou ceas. Acesta este inspirat direct de celebrul ceas de buzunar „Couteau” din 1907 (couteau inseamnă cuțit, în limba franceză).
Master Ultra Thin Kingsman este un ceas rafinat pentru dress code, care îmbină tradiția și modernitatea într-o manieră perfectă atât pentru The King’s Man, cât și pentru stilul contemporan.
Ceasurile de buzunar Jaeger-LeCoultre
Rădăcinile estetice ale noului venit sunt cele ale ceasurilor tradiționale de buzunar ale lui Jaeger-LeCoultre. Caracteristic pentru acestea era bezelul foarte gros, care se înclină ușor de la cristalul de safir până la marginea carcasei. Acest lucru crea un profil fin, amintind de o lamă de cuțit. Coroana de înfășurare, protejată prin arcul său triunghiular, este plasată la ora 12.
Cu toate acestea, aceste elemente atemporale și tradiționale sunt aduse la zi cu detalii extrem de moderne: indexii simpli de ore păstrează cadranul rafinat și curat, în timp ce un inel fin desenat se repetă cu o evidență circulară pe bezel.
Calibrul 849 by Jaeger-LeCoultre
Prezentată într-o dimensiune clasică elegantă de 40 mm, carcasa din aur roz are doar 4,25 mm. Carcasa ultra subțire găzduiește celebrul calibru manual 849 al lui Jaeger-LeCoultre. La doar 1,85 milimetri grosime, mecnismul subliniază măiestria Marii Case, a acestei vechi forme de orologerie. Mecanismele ultra subțiri necesită un raport perfect între subțirime și soliditate. Aceste raport îndelung studiat este destinat asigurării că toate elementele păstrează suficientă rezistență pentru a realiza o cronometrare fiabilă.
“One of 100”
Capacul posterior al ceasului este conceput ca un omagiu pentru narațiunea filmului. Pe capacul lui Jaeger-LeCoultre Master Ultra Thin Kingsman Knife a fost gravată sigla Kingsman. Mai mult, legenda „One of 100” este prezentată într-o cutie elegantă Kingsman special concepută. Într-o expresie elocventă Kingsman a maximei „Manners Maketh Man”, ceasul Master Ultra Thin Knife este podoaba perfect pentru domni; nu numai funcțional, dar extrem de elegant.