Licitaţiile de ceasuri urcă, exporturile cad

Pentru exporturile de ceasuri elveţiene, octombrie a fost o lună obişnuită în contextul crizei economice. Conform Federaţiei industriei orologere, exporturile elveţiene nu s-au ridicat la mai mult de 1,3 miliarde franci elveţieni, cu 22.7% mai puţin decât în aceeaşi lună a lui 2008. Declinul pieţei elveţiene de ceasuri în primele 10 luni ale anului a rămas stabil la -25.5%.

Între timp, casele de licitaţii bat record după record. 261 de clienţi din întreaga lume s-au luptat pentru piese moderne aparţinând lui Patek Philippe şi Vacheron Constantin în cadrul unei licitaţii ţinute de Sotheby’s. Şi totuşi, caimacul a fost adunat de o piesă clasică. Un Patek calendar perpetuu foarte rar, din 1948, a fost vândut pentru 374,500 de franci elveţieni (247.000 euro).

Pe 17 noiembrie, Christie’s anunţa atingerea celei mai mari sume totale a unei licitaţii pe anul 2009 – 19,032,388 CHF. Suma reprezintă aproape de două ori valoarea minimă estimată pentru licitaţie. Din nou Patek Philippe a ocupat locurile din faţă, o colecţie de 10 ceasuri fiind vândută pentru aproape 6 mlioane de franci.

Iar dacă Christie’s anunţa cea mai scumpă licitaţie, Antiquorum, casa despre care v-am mai vorbit de nenumărate ori, a reuşit vânzarea celui mai scump ceas – (surprinzător sau nu) tot un Patek în valoare de 5.120.000 franci.

Via worldtempus.com

 

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322