Jaeger-LeCoultre dezvăluie ‘The Sound Maker’ Installation

Pentru a celebra The Sound Maker, arta sunetului în ceasornicărie, Jaeger-LeCoultre va prezenta o nouă instalație de „sculptură sonoră” realizată de artistul elvețian contemporan, Zimoun. Noua lucrare va fi expusă în întreaga lume, după lansarea sa din China, care are loc în această toamnă.

În 2020, Jaeger-LeCoultre sărbătorește THE SOUND MAKER, aducând un omagiu moștenirii ceasurilor clasice și sunetelor naturii, care formează fundalul vieții de zi cu zi în Vallée de Joux.

Din dorința de a-și extinde universul creativ și cultural, Jaeger-LeCoultre dezvoltă dialogul care există între horologie și artă. În conformitate cu tema The Sound Maker, marca elvețiană a ales să colaboreze cu un artist, care examinează și sărbătorește natura sunetului.

În lucrările sale, Zimoun folosește materii prime simple și componente industriale refăcute special pentru a crea tapiserii complexe, ce redau sunete și mișcări, care redefinesc ideile tradiționale de sculptură, spațiu și timp. Pentru a încuraja libertatea de interpretare, Zimoun dă lucrărilor sale titluri foarte tehnice, care descriu doar materialele folosite – elementele pe care privitorul le vede oricum.

‘The Sound Maker’ Installation se bazează pe mici motoare de curent continuu, fire fine, panouri MDF și aproape 2.000de discuri metalice foarte subțiri. Aceste discuri sunt, de fapt, componente de ceasornicărie obținute de la Manufacture Jaeger-LeCoultre pentru a servi drept surse de sunet. Motoarele sunt conectate prin fire pentru a permite discurilor să se rotească în sens opus panourilor MDF, în mod similar cu omonedă care cade la pământ. Această frecare produce o structură sonoră extrem de complexă, iar mișcarea creează o suprafață pâlpâitoare.

În mintea privitorului, această tapiserie complexă poate fi asemănată cu fenomene naturale – sunetele naturii și reflectarea luminii solare pe apă, scufundând vizitatorii într-un peisaj sonor natural și evocând conexiunile profunde dintre ceasornicarii Jaeger-LeCoultre și împrejurimile acestora

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322