Interviu Ilie Dumitrescu – Domnul Personalitate

Văd că purtaţi un Hublot Big Bang. Este ceasul dumneavoastră preferat?
Sincer să fiu, am ales Hublot pentru că a fost un ceas foarte vândut, un ceas la modă şi, în acelaşi timp, cred că mi se potriveşte. Am o colecţie relativ mică. Eu nu port bijuterii ca bărbat, nici brăţări, nici inele, nici alt accesoriu. Exceptând butonii, bineînţeles, care chiar îmi plac foarte mult. Despre Hublot Big Bang pot spune că este un ceas tineresc şi chiar mă bucur pe deplin de el.

   

Ceasul favorit?
Poate peste ceva timp mă voi gândi la un Patek Phillipe sau la un Vacheron Constantin. Dar, cred că la vârsta mea, 39 ani, e prea devreme pentru un astfel de ceas şi am ales modele în concordanţă cu această vârstă. Cred că acest Hublot Big Bang „rose gold” mă reprezintă cel mai bine. În fiecare an apar noi modele care mai de care mai interesante, mai frumoase. Poate şi faptul că este un ceas foarte în vogă m-a convins, dar trebuie să recunosc că îmi şi place foarte mult din punct de vedere estetic. Merge în orice ocazie, şi la o întâlnire protocolară de afaceri, unde trebuie să port costum, dar şi la piscină, unde prefer să mă relaxez şi să mă menţin în formă de câte ori pot.

 

 

Sunteţi o fire punctuală?
Eu sunt foarte punctual. Perioada de la Londra a fost foarte importantă pentru formarea mea ca om. Acolo am învăţat ce înseamnă punctualitate, seriozitate, organizare, disciplină, „gentleman’s agreement” şi, mai ales, profesionalism. Chiar aşa am intrat eu în contact cu această cultură britanică. Îmi aduc aminte cum au ajuns reprezentanţii clubului Tottenham la Bucureşti. Am tratat până seara târziu la un restaurant şi am semnat o foaie albă cu nişte cifre, precum şi un acord de principiu care stipula că timp de câteva zile nu aveam voie să semnez cu un alt club. Am mers bineînţeles la Londra, la controlul medical, şi apoi am trecut la semnarea propriu-zisă a contractului. Aveam o hârtiuţă cu nişte cifre, aveau şi domnii hârtiuţa lor şi mare mi-a fost mirarea când am descoperit că, în final, cifrele au corespuns aproape perfect, cu un penny mai mult sau mai puţin. Alan Sugar, proprietarul clubului la acea vreme, acţionar la Hewlett-Packard (noi jucam cu acest sponsor pe piept), m-a surprins cu un cadou de bun-venit cu adevărat neaşteptat: un BMW.

 

 

Pe lângă Hublot, ce alte piese preferaţi?
Deşi am mai multe, în ultimul timp port doar Hublot-ul şi un Cartier Santos 100. Cartierul e un ceas clasic, care nu şi-a pierdut valoarea estetică, zic eu, merge de asemenea şi în situaţii casual. La un moment dat, Letiţia mi-a făcut cadou un Chopard cu şase safire, am venit la piscină la Clubul Francez, l-am scos de la mână şi l-am uitat pe marginea bazinului. A fost prima zi când l-am purtat. Îmi plac ceasurile cu carcase supradimensionate, chiar şi pentru doamne şi domnişoare. Ceasul următor, care va veni la anul, pentru că împlinesc o cifră rotundă, va fi o piesă deosebită. Încă nu l-am găsit.

 

 

Ştiu că toată primirea a fost cu adevărat deosebită…
Sigur, acolo îţi dai seama ce înseamnă organizarea, profesionalismul. Jucătorul de fotbal nu trebuie decât să se concentreze pe ce are de făcut, să se antreneze, în rest, toate problemele erau rezolvate. Nu cunoşteam zonele Londrei când am ajuns, Osvaldo Ardiles (antrenorul, n.r.) mi-a ales casa, cu jacuzzi, cu piscină, cu grădină, cu tot ce trebuie, foarte elegantă. Totul era perfect, până şi când am deschis frigiderul aveam tot ce are nevoie un sportiv de performanţă. A fost o surpriză, un şoc, primul impact cu ce înseamnă fotbalul adevărat. Încet-încet, am început să facem şi noi progrese în aces sens, dar suntem încă foarte departe. Vă dau un exemplu elocvent, pe care l-am trăit pe viu. Alan Sugar ajungea la fiecare meci cu Rolss-Royce-ul condus de şofer, fără bodyguarzi, dădea doar mâna cu fiecare jucător, nu intra în detalii: de ce nu joci, de ce joci nu ştiu cum?; îl aşteptau în lojă sticlele de şampanie, caviarul şi căpşunile, vedea relaxat meciul şi apoi pleca la fel de demn, fără să dea vreo declaraţie. Avem şi noi Rolls-uri, Bentley-uri, dar nu avem cultura necesară, pasul acela important nu l-am mai făcut, am preferat mocirla. Ţine de educaţie, de cultură…

 

 

Sunteţi un pasionat de artă şi frumos. Cum aţi ajuns să deţineţi galeria Hanul cu tei?
La un moment dat, am vrut să cumpăr o clădire pe strada Stavropoleos, o zonă de referinţă din punct de vedere arhitectonic şi istoric pentru Bucureşti. La semnarea contractului, proprietarul s-a răzgândit, a încercat să pluseze nejustificat şi, văzând cu ce tip de om am de-a face, am preferat să plec şi să renunţ. Cum îmi plăcea clădirea foarte mult, mă plimbam prin zonă destul de afectat şi abătut. M-a abordat o doamnă care m-a întrebat dacă sunt interesat de o clădire în zonă. I-am spus că nu e momentul, că sunt supărat, dar a ştiut să insiste într-un mod foarte elegant şi, practic, în două minute am făcut dealul. Bineînţeles că am continuat activitatea Hanului cu tei, venind din alt domeniu, lucrul acesta m-a încărcat spiritual foarte mult. Mare păcat că nimeni nu acordă atenţia cuvenită acestui centru istoric al Bucureştiului. Am făcut investiţii mari, deocamdată nu se câştigă din artă, dar satisfacţiile pe care le am sunt foarte mari. Vreau să le las copiilor ceva durabil. Noroc că sunt implicat şi în afaceri imobiliare, în două parcuri rezidenţiale de mari dimensiuni, şi pot avea grijă de acest monument, de această bucată de istorie a Bucureştiului. Sunt un tip care are ochi nativ, nu sunt un cunoscător, dar mă informez şi am început să colecţionez un Iser, un Tonitza… Sunt înnebunit după bronzuri.

 

 

Regrete? Acel 11 metri?
Fiindcă tot aţi adus vorba, într-adevăr, a fost un moment intens. Am fost ultimul jucător din seria primilor cinci în meciul cu Suedia. Dacă marcam, rămâneam în competiţie şi poate mergeam în semifinală cu Brazilia. Am ratat finala Cupei Campionilor din cauza unui cartonaş galben pentru tragere de timp în prelungirile semifinalei. Am o vorbă: dacă m-aş mai naşte o dată, aş trăi la fel. Mi-a plăcut la Londra – cel mai cosmopolit oraş, am trăit ca într-o telenovelă în Mexic, în Spania a fost de asemenea extrem de frumos. Dumnezeu mi-a pus în faţă şi bune, şi rele, trebuie să ştii să le iei pe toate. Cred foarte mult în destin. Ca jucător poate puteam să dau mai mult, ca antrenor îmi pare rău că nu am confirmat în ţară. Comportamentul preşedinţilor de club, toată această mocirlă m-au făcut să mă retrag, acum doar comentez.

 

 

Cel mai fericit moment?
Să dai două goluri şi pasă decisivă în cel mai important meci al naţionalei, cel cu Argentina, eu zic că este ok, nu?!

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322