HourUniverse 2021 se va desfășura fizic în Basel

HourUniverse 2021 se va desfășura, până la urmă, fizic în Basel la vară. Organizatorii argumentează că au avut în vedere nevoile comunităților care fac parte din acest impresionant eveniment.

HourUniverse | Impression

Prima ediție HourUniverse se va axa, în funcție de evoluțiile privind sănătate și biosecuritatea, pe convivialitate. Practic, ținta acestei întâlniri va fi să aducă sub același acoperiș companiile care produc și comercializează ceasuri, bijuterii, pietre prețioase și clienții sau admiratorii acestora. Totodată, vor fi lansate și câteva invitații pentru presă.

„Discuțiile pe care le avem constant cu actorii din industriile relevante pentru HourUniverse ne-au relevat faptul că există o cerere avidă pentru o întâlnire în Elveția, în inima Europei. Ne preocupă organizarea unui eveniment fără greșeli și suntem încântați de ideea că vom putea crea și descoperi noi oportunități”, a spus Michel Loris, directorul HourUniverse.

Evenimentul va fi organizat în Basel, unde vor fi amplasate construcții care să permită păstrarea unei distanțe de siguranță și circulația curenților de aer, astfel încât riscul unor îmbolnăviri să fie minimizat cât mai mult cu putință.

HourUniverse promite că ediția din 2021 va oferi participanților șansa de a reveni la mult dorita socializare și experimentare a creațiilor celor mai renumite branduri.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322