În 1987, Arnold Schwarzenegger rămânea singurul supravieţuitor al unui monstru cu origini necunoscute, colecţionar de cadavre umane. Danny Glover reîntâlnea extraterestrul în jungla urbană a Los Angeles-ului, iar acum, la 23 de ani de la începerea francizei, un commando condus de Adrien Brody are de învins acelaşi prădător feroce în producţia Predators.
Hamilton Below Zero face parte din echipamentul luptătorului de elită Royce, interpretat de Adrien Brody. Îl poartă la fel de natural precum îşi armează şi mitraliera prin desişul unei jungle de pe o planetă necunoscută.
Este un ceas rezistent în film, dar şi în afara lui. Un scufundător prin excelenţă, Below Zero suportă presiunea a 1.000m de apă deasupra carcasei. Măsoară 46mm în diametru şi beneficiază de o valvă de heliu precum şi de un cristal safir care îi acoperă cadranul. Mecanismul este automatic, calibrul ETA 2824 rezistând fără întoarcere un număr de 40 de ore. Recuzita filmului a ales modelul tratat PVD care are un aer mai dur şi mai profesionist.