GMT, dar cum şi de care?

FORTIS-B-47-21-11-L01-top_art1Ca să nu ne scape nimic din ceea ce este esenţial, pornim chiar de la semnificaţia acronimului GMT: Greenwich Mean Time. Cu prilejul International Meridian Conference din 1884, reuniune ţinută la Washington pe tema timpului universal a fost adoptată ca reper iniţial al timpului terestru ora Meridianului 0, acel meridian care trece prin suburbia londoneză Greenwich. Mai târziu, în 1960, a fost stabilită oficial noţiunea UTC (Coordinated Universal Time), ca urmare a unui demers iniţiat de mai multe laboratoare naţionale profilate pe studiul timpului. UTC are acelaşi rol primordial ca şi GMT, permiţând stabilirea orei locale oriunde pe Pământ, în acest caz cu un plus important de precizie, din moment ce UTC se bazează nu pe astronomie (ca în cazul GMT), ci pe scurgerea timpului măsurată conform normelor TAI (International Atomic Time), la nivel de precizie subsecundară (cu rectificări efectuate din când în când ca urmare a încetinirii mişcării de rotaţie a Pământului).

În orologerie, termenul tradiţional GMT a fost păstrat şi se referă la ceasurile care pot să arate simultan timpul conform mai multor fusuri orare. Aşa-numita complicaţie GMT este dorită şi apreciată mai ales de către cei care călătoresc frecvent sau au de întreţinut adesea comunicări directe internaţionale, deoarece înlesneşte planificarea agendei sau a activităţilor în funcţie de timpul local al unor fusuri orare diferite.

Multe dintre ceasurile GMT au, pe lângă arătătoarele obişnuite (pentru secunde, minute şi ore) încă un arătător, care este folosit pentru a indica timpul “de acasă”. Astfel, posesorul poate oricând să regleze ceasul pentru ora locală a zonei unde călătoreşte, dar nu va pierde referinţa timpului pentru zona de unde a plecat. Exemplul nostru: Bremont GMT.

Ceasurile GMT cu bezel rotativ pe care sunt inscripţionate numele unor regiuni sau oraşe importante din diferite zone de timp înlesnesc aflarea imediată a orei locale pentru toate acele oraşe prin simpla rotire a bezelului şi citirea în raport cu ora locală actuală, indicată de arătătoare. Exemplu: Porsche Design GMT by IWC. Există şi exemple în care pe zona centrală a cadranului este înfăţişată grafic harta planetară, cu câteva locuri alese ca reper, în scopul unei vizualizări intiutive a orelor locale la nivel mondial. În acest caz, precizia indicaţiei rămâne relativă. Exemplu: Fortis B-47 World Timer GMT.

Jaeger-LeCoultre Grande Master Diving GMT ladyart2Un alt mod al ceasurilor GMT de a arăta o altă oră de referinţă pe lângă cea indicată pe cadran presupune folosirea în acest sens a unui subcadran. În acest caz, indicaţia este mai degrabă orientativă decât precisă, dat fiind că singurul arătător de pe subcadran de mişcă în faţa unor repere simplificate, ce descriu un interval de 24 de ore. Exemplu: Jaeger-LeCoultre Master Diving GMT Ceramique Lady.

În opoziţie cu bezelurile inscripţionate, arătătoarele mai multe decât normal şi prezenţa subcadranelor se face remarcată abordarea ceasului Porsche Design Worldtimer (mecanism ETA Valgranges, modificat de Eterna). În afară de scala orară obişnuită, cadranul ceasului mai are două ferestre, în dreptul orelor 3 şi 9. În cea de la ora 3 apare numele prescurtat al unui oraş reprezentativ pentru zona orară dorită, iar în cea de la ora 9 apare ora locală actuală pentru acel oraş. Nimic mai simplu, cel puţin din punctul de vedere al utilizatorului. O soluţie asemănătoare a fost materializată şi de către Nomos Glashutte Tangomat.

Există şi ceasuri GMT destinate în mod special celor care lucrează asupra problemelor de navigaţie şi care au cadranul împărţit în 24 de ore. Scopul este de a afişa indicaţii de ore alternative cu o precizie mai mare şi mai uşor lizibilă imediat (desigur, citirea acestor indicaţii va fi cu adevărat uşoară numai după acomodarea utilizatorului cu cadranul de 24 de ore). Exemplu: Vostok Europe.

Printre abordările exotice ale temei GMT trebuie menţionat ceasul IceLink Zermatt GMT, al cărui (să-i zicem aşa) display analog conţine nu mai puţin de cinci cadrane cu indicaţii orare diferite! În acelaşi spirit, notăm soluţia oferită de ceasul Visconti Elegance GMT: două rânduri de arătătoare de ore şi minute, operând fiecare pe cadranul propriu (în acest caz, se poate spune că există un cadran principal şi unul auxiliar). La fel, dar cu un design minimalist, au procedat cei de la Bell & Ross (exemplul nostru: Bell & Ross GMT) şi cei de la TAG Heuer, în cazul pieselor Carrera Calibre 8 GMT.

TAG-HEUER-CARRERA-CALIBRE-8-WATCH-GMT-MOOD-PACKSHOT-2013 art3

Fără îndoială, creativitatea maeştrilor orologieri şi a inginerilor în micromecanică a mai dat şi multe alte forme complicaţiei GMT. După cum aţi observat deja conform exemplelor noastre, nu de puţine ori complicaţia GMT coabitează cu alte complicaţii (cronograf, dată, zi, etc). Dincolo de strădania noastră de a le înfăţişa rapid şi relevant pe cele mai cunoscute şi mai des întâlnite, se mai află şi intenţia de a oferi celor care au de gând să-şi cumpere un ceas GMT o primă percepţie asupra modului în care acestea oferă indicaţiile de profi. Nu de altceva, dar şi în achiziţionarea ceasurilor mecanice GMT se aplică, inevitabil, proverbul: “fii atent ce-ţi doreşti…!”

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322