În 1770, pe vremea când ceasurile de mână erau un vis frumos, ceasornicarul Abraham-Louis Perrelet a inventat un mecanism care se întoarce singur. Motorul ceasornicului de buzunar era conceput să se auto-armeze pe măsură ce persoana care îl purta asupra lui păşea. Şase ani mai târziu, Societatea de Arte din Geneva a anunţat că este nevoie de 15 minute de mers pe jos pentru a oferi ceasului o energie suficientă pentru a funcţiona opt zile neîntrerupt.
Cum funcţionează
În partea din spate a mecanismelor automatice se află amplasată o greutate de forma unei jumătăţi de cerc, fixată în centru în jurul unui pivot. Pe măsură ce purtătorul îşi mişcă mâna, forma semicirculară se roteşte şi, prin intermediul unor roţi intermediare, întoarce arcul din interiorul bariletului. Sistemul automat nu exclude însă total nevoia de armare manuală. Purtătorul ceasului poate oricând să se folosească de coroană pentru a da un impuls suplimentar arcului.
Supraîntoarcerea
O poveste din vremea lui Perrelet spune că în timp ce un bărbat alerga după o trăsură, ceasul lui automat s-a întors prea mult, iar mecanismul s-a stricat. Forţa aplicată arcului ceasului chiar şi după ce acesta a atins tensiunea maximă face ca balansierul să se rotească prea mult în fiecare direcţie. Într-un contact prea dur cu braţul furcii anker, rubinul plasat pe spatele roţii balansierului se rupe. Pentru a preveni stricarea, arcul este prevăzut cu un dispozitiv special care opreşte supraîntoarcerea.
Sistemele winder
Pentru a nu rămâne în urmă, ceasurile automatice sunt păstrate în interiorul unor windere. Dispozitivele au rolul de a întoarce mecanismul ceasului astfel încât acesta să nu se oprească niciodată, cât timp nu este purtat la mână.
Cum vi s-a părut acest articol? Daţi-i un rank şi comentaţi mai jos.
