Celebra manufactură Hublot, împreună cu Garage Italia au creat ceea ce ai numesc „simbolul unei noi generații”, spectaculosul ceas Big Bang Millennial Pink.
Într-o lume în continuă schimbare, Hublot rămâne fidel filozofiei sale de a fi primul, unic și diferit în orice domeniu. Proiectat împreună cu Garage Italia și Lapo Elkann, noul Hublot Big Bang Millennial Pink reprezintă o nouă abordare a ceasornicăriei, una care privește spre viitor și stabilește noi tendințe. Mai mult decât un ceas, Millennial Pink este o stare de spirit. Una de gen neutru.
„Noi, la Hublot, suntem deosebit de mândri de arta fuziunii (Art of Fusion). Dar lista lucrurilor pe care le prețuim include și capacitatea de a inova, de a schimba, de a fi diferiți și, desigur, de experiența noastră în ceasornicărie. Acest Big Bang Millennial Pink pe care l-am creat cu Lapo Elkann de la Garage Italia se înscrie perfect în această viziune de pionierat. Experiența noastră în tehnologia materialelor ne-a permis să creăm o culoare unică pentru acest ceas simbolic”, a declarat Ricardo Guadalupe, CEOA al Hublot.
În același timp, Lapo Elkan, fondator și director de creație al Garage Italia, consideră că „la Garage Italia vrem să facem parte dintr-o lume în care caracterul fiecărei persoane este definit de dragostea de viață și incluziune mai degrabă decât prin putere sau superioritate. Mai mult decât un simplu produs, dorim să creăm ceva care să reprezinte o schimbare pozitivă”.
Pentru unii, culoarea noului ceas poate fi numită simplu „roz pudră”. Alții i-ar putea spune „pastel”. Sunt, cu siguranță și cei care o caracterizează ca un amestec subtil de bej și „somon”. Intrigant și greu de definit, Millennial Pink își ocupă locul astăzi într-o lume a ceasurilor roz care nu se adresează exclusiv femeilor, dar nici bărbaților. Este simbolul unei generații cu totul noi.
Această nuanță nouă, specială, marchează o schimbare importantă care va schimba valorile tradiționale. Culoarea exprimă o abordare blândă, incluzivă și încrezătoare a vieții. O viziune proaspătă, tânără, plină de substanță, care redefinește stilul.
Obținută printr-un proces chimic complex, nuanța care acoperă carcasat ceasului uimește și garantează o rezistență foarte bună la zgârieturi. Proporțiile noului ceas asigură o aplicare perfectă la încheietura oricărei mâinii. Fie cpă vorbim despre bărbați sau femei sau despre diferite ci=ulori ale pielii.
Calibrul care animă spectaculosul ceas este același utilizat în familia Big Bang Unico și oferpă o rezervă de putere de 72 de ore. Piesa este livrată cu două curele, una confecționată din cauciuc, iar cealaltă din velcro. Cele două curele sunt ușor de schimbat, grație sistemului patentat One Click al Hublot.
Hublot Big Bang Millennial Pink va fi produs într-o ediție limitată de doar 200 de exemplare, iar prețul fiecărui ceas va fi de 20.700 de euro.