La mai puțin de 3 ani de la venirea în firmă, tănărul Arnault a fost promovat Președinte al companiei orologere de peste 160 de ani vechime. Este o numire așteptată chiar dacă la o vârstă incredibil de mică. Dar există o explicație…
Frederic Arnault este unul dintre cei 5 copii ai lui Bernard Arnault, omul care controlează grupul LVMH, cel mai mare grup de lux din lume. Cu peste 80 de mărci în componență- între care Louis Vuitton, Henessy, Berluti sau Don Perignon- grupul are și o divizie de ceasuri din care face parte TAG Heuer alături de Hublot și Zenith. 3 din cei 5 copii au funcții de top executives în cadrul grupului.
Frederic a absolvit celebra universitate École Polytechnique pe care a absolvit-o și tatăl său. El și-a început cariera la TAG Heuer acum aproape 3 ani în funcția de șef al departamentului „connected technologies”. În mai puțin de un an, la 23 de ani, a fost numit Chief Strategy & Digital Officer. Frederic a fost responsabil de lansarea noului site al companiei dar și de evoluția ceasului conectat lansat inițial de Jena Calude Biver. Ultima generație –a III-a – TAG Heuer Connected a fost lansată anul acesta de Frederic Arnault la New York iar în urmă cu puține zile, același executiv a lansat și a doua generație de ceas conectat pentru jucătorii de golf.
Arnault îl înlocuiește pe Stéphane Bianchi care avea funcția de CEO TAG dar și de lider al grupului orologier LVMH, fiind coordonator pentru Hublot și Zenith. Odată cu numirea lui Frederic, Bianchi a primit și supervizarea deiviziei de bijuterii LVMH care inlculde Chaumet și Fred. Însă Bvlgari rămâne independentă, Jean Christophe Babin, CEO-ul lui Bvlgari continuă să raporteze lui Antonio Belloni, Managing Director LVMH. Așa cum o face și Bianchi.
Numirea lui Frederic nu este deloc neașteptată chiar dacă sfidează orice reguli corporatiste în acest sens. Numeroase media de presă de ceasuri , inclusiv TEMPORIS, au prevăzut promovarea lui Frederic într-un timp record. Mulți observatori au spus încă de acum 3 ani că Bianchi are rolul de antrenor pentru tănărul Arnault, un antrenament în ritm foarte accelerat.
Acum rămâne de văzut cum va proceda noul CEO pentru a duce TAG mai departe și cu ce rezultate. TAG Connected a fost întotdeauna un ceas interesant dar greu de comparat – când vine vorba de succes- cu smartwatch-urile giganților IT, incepând cu Apple. În plus, competența companiei elvețiene este în domeniul ceasurilor mecanice în timp ce specializarea lui Frederic este în zona digitală. Este de urmărit cum se vor „împăca” aceste specializări și care va fi rezultatul. TAG este o manufactură care se autodefinește de „avangardă” și asta ar putea fi o bună strategie. În lipsa lui Baselworld sau a altei expoziții unde Arnault ar fi putut prezenta noi produse, avem de așteptat până la anul pentru a vedea primele produse realizate sub directa sa coordonare.