În ciuda credinţei populare, un ceas “swiss made” nu trebuie să fie produs integral în Elveţia. Printr-o ordonanţă a Consiliului din 1971, modificată în 1992, un ceas are voie să poarte inscripţia “swiss” sau “swiss made” dacă include un mecanism elveţian şi a fost finalizat şi verificat de către producător în Elveţia. În plus, acelaşi ceas trebuie să folosească cel puţin 50% componente elveţiene ca valoare nu ca număr, fără a pune la socoteală costurile de asamblare.
Cum în prezent numărul componentelor importate creşte exponenţial, Consiliul a anunţat în toamna anului trecut intenţia de a înăspri definiţia legală “swiss made”. Noile prevederi se vor aplica firesc şi în industria de ceasuri, unde valorea componentelor elveţiene din componenţa unui ceas va creşte la 60%. Mulţi producători sunt de acord, dar alţii de talie mică sau mijlocie s-ar putea vedea nevoiţi să scoată inscripţia “swiss” de pe cadran. Iar asta ar însemna faliment…
De-a lungul anilor, industria elveţiană a externalizat producţia de componente către ţări cu forţă de muncă mai accesibilă, în special în Asia. Cifrele comunicate de autoritatea vamală şi de către Federaţia industriei de ceasuri arată că importurile de componente orologere a crescut cu 5,9 procente în 2008 ajungând la 2,76 miliarde franci elveţieni. Ceea ce arată “îngijorător” pentru unii este că importul de mecanisme asiatice complete s-a dublat anul trecut faţă de 2007, cu o valoare totală de 17,7 milioane de franci elveţieni. Motivul creşterii se leagă în primul rând de costuri dar şi de viteza de reacţie a furnizorilor. Comenzile elveţiene ar fi întârziat în condiţiile în care partenerii locali sunt prea puţini şi au o capacitate redusă de producţie. Dincolo de “tradiţii” construite pe baza bugetelor de publicitate, majoritatea cadranelor, a carcaselor şi a indicatoarelor provin din China. Este o realitate regăsită la mărcile de volum, unde o reglementare precum cea propusă de Consiliul elveţian ar ridica simţitor costurile de producţie şi ar diminua marja de profit. De partea cealaltă a baricadei, mărcile de prestigiu care practică preţuri ridicate sunt cel mai aprig susţinător al schimbării. Pe de o parte se simt recompensate pentru eforturile de a se menţine elveţieni 100% şi pe de altă parte se simt protejaţi în faţa avalanşei “fake”-urilor. Manufacturile celebre învunuiesc producătorii mai mici sau de volum că încurajează producţia de “copii” cât mai fidele prin exportul de know-how către ţări “îndepărtate”.
Oricum am privi disputa, Elveţia se vede obligată să ridice standardele din moment ce emblema “swiss made” este motorul succesului la nivel mondial. Aşa cum ne declara la Baselworld Yvan Arpa, CEO al mărcii Romain Jerome, “poţi să fii cel mai bun producător de ceasuri din lume, dar pentru a avea succes eşti obligat să vii în Elveţia”!
V-aţi cumpăra un mecanism ştiind că nu poartă emblema "Swiss made"? Ce se va întâmpla cu mărcile care nu întrunesc condiţiile? Comentaţi mai jos.
