"O simfonie care aşteaptă să fie scrisă” – aşa îşi descrie Louis Erard cel mai recent model feminin, un ceas care se împarte între eleganţa numeralelor romanice supradimensionate şi preţiozitatea celor 64 de diamante Top Wesselton care împodobesc bezelul.
Carcasa realizată din oţel inoxidabil măsoară 36 de mm şi poate proteja mecanismul ETA 2895-2 până la o adâncime de 50m. Calibrul elveţian pune în funcţiune ore, minute şi secunde, indicate pe un cadran decorat cu sidef. Identitatea de design a ceasului este dată de indicatoarele poziţionate asimetric, dar şi de cele 12 numerale de dimensiuni mari, pictate manual. Corona este bătută cu o piatră onix tăiată în formă de cabochon.