Ceasurile profesionale sunt în general de două tipuri: aşa numitele “pilot’s watch” şi “diver’s watch”. Mai sunt şi ceasurile de inspiraţie auto, dar primele două sunt totuşi cele mai consacrate. Trebuie adăugat că acest tip de ceasuri nu se remarcă prin materialele preţioase din care sunt produse, ci prin cu totul alte caracteristici de funcţionalitate: calcularea vitezei medii, contabilizarea timpului de scufundare, distanţa în mile parcursă şi chiar consumul mediu. Este interesant că aceste ceasuri au evoluat spre lumea civilă asemenea altor tipuri de produse destinate iniţial armatei (Jeep, Hummer, blue jeans).
Poate cel mai bun exemplu îl reprezintă Bell & Ross BR 01-94, un model inspirat din lumea aeronauticii. Cadranul ce imită indicatoarele de bord ale avionului, fonturile indecşilor şi modul lizibil în care arată ora sunt caracteristicile principale ale acestui ceas. Un astfel de Bell & Ross este şi o declaraţie pentru aventură şi, în plus, nu va putea fi niciodată confundat cu vreun alt model.
Istoria porneşte în 1994 când Bell & Ross a relansat cronograful Space 1, primul cronometru automatic care a fost purtat în spaţiu de astronautul german Reinhart Furrer, în timpul misiunii Spacelab din 1983. Compania a creat un ceas pentru forţele aeriene franceze, care i-a adus consacrarea completă. Și, ca un fapt divers, cei mai mulţi clienţi nu sunt piloţi, ci persoane care îi admiră pe aceştia şi care doresc să fie mai apropiaţi de lumea aeronauticii.
Tot aviatorii sunt şi cei care au contribuit la trecerea treptată a ceasurilor de buzunar spre ceasurile de mână, în general la bărbaţi. Astfel, fraţii Wright sunt probabil primii aviatori care au purtat un ceas creat în scop aviatic, în anul 1903 când au zburat cu un aparat Kitty Hawk. Era vorba despre un Vacheron Constantin de buzunar purtat însă pe o curea de piele, la vedere, pentru o citire mai rapidă. Dar primul ceas care a făcut saltul de la funcţie la modă a fost Santos, creat în 1904 de Louis Cartier pentru aviatorul Alberto Santos-Dumont, care a zburat în 1906 cu un 14-bis. Santos a intrat în 1911 în gama Cartier, unde a rămas până în prezent.
Mai sunt cunoscute multe fotografii din anii primului Război Mondial, reprezentând piloţi care purtau la mână ceasuri supradimensionate (erau de fapt ceasuri de buzunar, convertite în ceasuri de mână). Nevoia de lizibilitate şi rapiditate în obţinerea informaţiei în timpul luptelor la înălţime a determinat crearea unor ceasuri de diametru mare. Un exemplu îl constituie actualul Big Pilot de la IWC.
Ceasurile pentru scafandri au avut în general aceeaşi evoluţie în istorie. Primele modele moderne, create în 1950 şi utilizate pe larg în anii ’60 de comandourile militare de intervenţie au fost Rolex Submariner şi Blancpain Fifty Fathoms. Ambele au fost desenate de experţi. Lumea filmului şi celebrităţile care au purtat acest timp de ceasuri cu diverse ocazii în locurile publice le-au adus rapid consacrarea.
La jumătatea anilor ’80 un nou curent pătrunde şi crează o altă nişă, care avea să se consolideze treptat. Sunt ceasurile din plastic, cu rezistenţă extremă, al căror principal reprezentant este Casio G-Shock.
