Sunt puține ceasuri care își cresc valoarea de-a lungul timpului și chiar și mai puține modalități prin care prețul unui ceas poate să crească. Indiferent că vorbim despre o întreținere exemplară sau despre păstrarea elementelor originale, prețurile plătite la licitații sunt, cel mai adesea, influențate de cine a purtat acel ceas.
O vedetă de cinema, un sportiv legendar sau o personalitate de nivel mondial pot duce valoare unui ceas la un nivel la care acesta nu ar fi putut niciodată ajunge. În cele ce urmează, vă propunem o incursiune în lumea licitațiilor care au avut ca subiect principal ceasurile purtate de personalități precum cele enumerate mai sus.
Chiar dacă ceasurile sunt văzute de multe ori ca o investiție, în cele mai multe cazuri ele ajung să-și piardă din valoare în timp. Evident, există și excepții, însă adevăratele explozii la nivel de preț apar atunci când casele de licitații scot din sertarele istoriei piese purtate de personale celebre. Astfel de ceasuri atrag imediat atenția colecționarilor, mai ales că odată achiziționate la un preț au toate șansele să crească în valoare cu trecerea timpului, în special dacă povestea din spatele existenței lor este una vandabilă.
Rolex „Paul Newman” Cosmograph Daytona
Cunoscut pentru rolurile sale care au intrat în istoria cinematografiei americane, Paul Newman a fost unul dintre cei mai renumiți colecționari de ceasuri Rolex.
Începută în anul 1969, istoria modelului Rolex „Paul Newman” Cosmograph Daytona a ajuns în punctul în care a realizat un record în ceea ce privește prețul plătit pentru un ceas la o licitație.
Primit cadou de la soția sa Joanne Woodward după ce au jucat împreună în 1969 în filmul Winning, ceasul nu a lipsit de la mâna actorului până în 1984, când l-a făcut cadou lui James Cox, prietenul fiicei sale.
Bineînțeles, povestea din spate face deliciul colecționarilor. Certificat de fiica sa Elinor „Nell” Newman, momentul în care ceasul a fost făcut cadou nu a fost decât un moment spontan. Se pare că James Cox uitase să-și întoarcă ceasul în aceea dimineață și a întrebat cât este ora, iar Paul i-a oferit ceasul său spunându-i „dacă nu vei uita să-l întorci în fiecare dimineață, îți va spune timpul al naibii de bine”.
După ce a fost păstrat cu mare atenție, Rolex-ul inscripționat cu „Drive Carefully Me” a fost scos la vânzare pentru a genera fonduri pentru Fundația Nell Newman.
În cadrul licitației „Winning Icons – Watches of the 20th Century” organizate de casa Phillips, ceasul purtat de Paul Newman s-a vândut pentru 17,8 milioane de dolari, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă plătită pentru un ceas în cadrul unei licitații.
Se pare că piesa de colecție a fost disputată de doi colecționari, care au crescut prețul de la 15 milioane de dolari la suma finală în ultimele 5 minute ale licitației.
Steve McQueen: Heuer Monaco
Printre cele mai scumpe piese de colecție ale unuia dintre băieții răi de la Hollywood se numără modelul Heuer Monaco. În timpul producției pentru filmul Le Mans din 1971, Steve McQueen a purtat patru exemplare, dar doar unul singur a devenit celebru. Acesta a apărut în toate materialele publicitare filmate pentru a promova filmul și pe toate afișele cu poze statice. Asocierea celor de la Tag Heuer cu McQueen și cursa de la Le Mans a avut o influență uriașă asupra modelului Heuer Monaco, propulsând modelul la un status iconic. Exemplarul în cauză a fost vândut în cadrul unei licitații pentru suma de 799.500 de dolari.
Daniel Craig: Omega Seamaster „Planet Ocean”
În anul 2006, James Bond nu mai avea nevoie de nicio prezentare, însă pe atunci Daniel Craig era în fața primei interpretări a celebrului spion britanic. În interpretarea modernă a cărții din 1953 a lui Ian Fleming, Casino Royale, James a primit un ceas cu totul special – Omega Seamaster „Planet Ocean”. Deși aceasta a fost aproape identic cu cel folosit de actor în Skyfall, diferența de prețurile dintre cele două a fost importantă, semn că debutul lui Daniel Craig în franșiză a avut un impact puternic. Deși la momentul licitației ceasul se afla într-o condiție destul de proastă, plin de zgârieturi, nisip și mizerie pentru că fusese folosit la filmări, prețul obținut a fost de 255.565 de dolari.
Albert Einstein: 1929 Longines
Timpul s-a așternut peste istoria acestui ceas despre care nu se mai știe aproape nimic. Totuși, este probabil ca acesta să fi fost oferit sub formă de cadou ilustrului matematician în anul 1931, în Los Angeles, așa cum este gravat. Albert Einstein este unul dintre cei mai importanți, inteligenți și recunoscuți oameni din istorie, având o influență uriașă asupra tuturor aspectelor care fac parte din viața noastră. Fiind o adevărată piesă de colecție, ceasul său, care a reușit să reziste timpului, a fost vândut la licitație pentru suma de 596.000 de dolari.
Eric Clapton: Patek Philippe Ref. 2499/100
În anul 2012, la o licitație organizată de casa Christie în Geneva, s-a licitat unul dintre cele mai scumpe ceasuri deținute vreodată de o celebritate. Patek Philippe Ref. 2499/100, un model extrem de rar, care a aparținut legendarului chitarist Eric Clapton a fost vândut pentru suma de 3.635.808 dolari. Ceasul a fost fabricat în anul 1987 și este doar unul dintre cele două piese cu carcasă din platină. Potrivit colecționarilor, niciuna dintre cele două unități nu trebuia să părăsească muzeul Patek Philippe, însă cea care a ajuns pe piață este într-o stare excepțională. Asocierea modelului exclusivist cu Eric Clapton l-a făcut unul dintre cele mai importante ceasuri de colecție din ultimii 35 de ani.
Bebe Ruth: Gruen Pocketwatch
Babe Ruth este recunoscut ca purtător al titlului de cel mai mare jucător de baseball din istorie, orice lucru asociat cu acesta fiind o adevărată comoară. În anul 1923, New York Yankees reușea să câștige pentru prima oară în istorie titlul în Major League, moment cu ocazia căruia Bebe Ruth a primit un impresionant Gruen Verithin placat cu aur de 14 carate în care a fost gravat numele său și o scenă dintr-un joc de baseball. Nu este nicio surpriză în faptul că pentru această piesă s-au plătit 717.000 de dolari la licitație pentru că, dacă esti pasionat de sport și orologerie, ceasul lui Bebe Ruth este trofeul suprem pe care îl poți adăuga colecției tale.
JFK: Omega Ultrathin
Unul dintre cei mai marcanți politicieni ai istorie, John Fitzgerald Kennedy este și el asociat cu un ceas devenit celebru prin prisma prețului de 350.000 de dolari care s-au plătit pentru el. Piesa de colecție a fost primită cadou de fostul președinte american în 1960, când încă nu ajunsese la Casa Albă. Ceasul a fost imediat apreciat pentru carcasă extrem de subțire și pentru lejeritatea pe care o oferea în cadrul oricărei activități. Acesta a devenit faimos după ce JFK l-a purtat la festivitatea de inaugurare la Casa Albă și într-o celebră ședință foto pentru coperta revistei LIFE.