Temporis: Vă mai aduceţi aminte de primul ceas?
Mihai Găinuşă: Ceasul electronic Casio cu 7 melodii! Eram foarte mândru de el, mai ales când îi aprindeam lumina! De fapt, primul meu ceas a fost un Rolex. Eu l-am branduit!
Şerban Huidu: Avea un cui mai ascuţit şi mult timp liber. O să râdeţi, dar primul meu ceas a fost un Orex verde cu trei rubine. Deci, n-am avut porcării din alea luate de la Belgrad la kilogram, care „rezistau“ la 300-400 m adâncime. Eh, am avut, că tocmai asta era faza tare când eram mici, ne dădeam tari la şcoală: „Al tău la cât rezistă?“, „200!“, „Al meu la 3, te-am bătut!“. Interesant era că firma se numea „Water resistant“, dar cum intra în contact cu apa se scurtcicuita. Distracţia mea preferată era să le desfac şi să testez piesele separat. Bineînţeles, nu mai reuşeam să le pun la loc, iar mecanismul arăta ca un pul alb de table, bun să te joci cu el orice. Apoi, mai aveam ceas şi la penarul chinezesc cu două feţe…
T.: Ce ceas purtaţi acum?
Ş.H.: Port un Nokia, pe telefon, foarte bun, ultimul model! Serios, nu prea port ceas decât la evenimente, ocazii speciale, la o friptură, am chiar un ceas de grătar, „smoke resistant“! Am un Movado, făcut cadou de soţia mea. Nu are cifre pe cadran, el arată foarte bine dar nu prea ştii cât e ora. Bine, e interesant să ghiceşti. Nu am pendule, Mişu este specialistul Cronicii în materie de antichităţi.
M.G.: Port un Tissot cronograf, ediţie limitată chiar, aniversară, pentru 150 ani de activitate a companiei. Trebuie să-l port, e cadou de la soţia mea! Mai am un Longines în vasta colecţie! Am văzut un Piaget la Geneva pe care îl ţin minte.
Ş.H.: Am fost la Geneva în această vară şi am avut prilejul să vizitez câteva manufacturi, dintre care m-a impresionat cea a firmei Girard-Perregaux. Cred că elveţienii nu vor putea fi niciodată egalaţi în acest domeniu. Din păcate, ne cam dau emoţii cu acceleratorul de particule, pe care l-au făcut tocmai acolo, să 
le dea peste cap toate pendulele. IWC, Zenith sunt firme care îmi plac. Cel mai valoros ceas pe care îl am în colecţie este un ceas pe care l-a cumpărat bunicul meu cu banii după 16 ani de puşcărie, fiind deţinut politic pe vremea comunismului. Este vorba despre un Atlantic din aur, păstrat perfect, în stare perfectă de funcţionare şi acum! Mai am şi eu vreo trei modele de Longines. În general, prefer să cumpăr ceasuri pentru a le dărui, mi se pare cel mai elegant cadou pe care îl poţi face. Sunt cunoscut în familie şi printre prietenii apropiaţi pentru cadourile orologere pe care le fac, ceasuri deosebite pentru oameni deosebiţi. Magazinul meu preferat este Galt orologerie elveţiană şi Kultho – B&B Collection. Şi eu, şi Mişu avem căte 4-5 Swatchuri pe acasă. Ce îmi doresc să prind şi eu un tourbillon de la Girard-Perregaux, cum a fost la voi pe copertă!
M.G.: Dacă tot e să facem reclamă, eu prefer ceasurile de la Helvetansa.
Ş.H.: Am cumpărat pentru un prieten bun un Omega, care semăna foarte mult cu o ediţie limitată. Omul a fost la o emisiune tv, oamenii au fîcut un stop cadru pe ceasul lui şi apoi au scris ziarele că are un ceas de 70.000 de euro la mână. M-a sunat repede, panicat: „De unde ai luat ceasul?“ Era o ediţie limitată, dar nu chiar aceea! Asta e tare cu ceasurile de firmă, de departe par ediţii limitate, arată oricum bine, necunoscătorii se pot înşela uşor!
T.: Ce funcţii, calităţi apreciaţi la un ceas?
M.G.: Eu apreciez faptul că nu sună la ora 7 dimineaţa, iar asta înseamnă că e sâmbătă sau duminică.
Ş.H.: Ceasul meu Nokia sună mereu, chiar când te aştepţi mai puţin. Din punct de vedere estetic, ceasul este singura bijuterie acceptată la un bărbat, în opinia mea. Exceptând bineînţeles lanţul de câine din aur de la gât şi încă vreo câteva pe mână.
T.: Sunteţi firi punctuale?
Ş.H.: Întrucât Mişu este cel mai punctual om dintr-o ţară precum România, el ajunge oriunde cu o jumătate de oră mai devreme, oricând, în orice condiţii. Apoi se supără că toată lumea întârzie. I-am spus să întârzie şi el, ca să nu se mai supere atât.
M.G.: Nu îmi fac probleme cu Şerban, o dată a întârziat atât de mult încât nu a mai venit şi a trebuit să vin eu în locul lui.
Timpul vă este prieten sau duşman?
Ş.H.: Vă zic eu! (Râde!) Timpul îţi devine duşman în momentul în care te duci la primul control de prostată. 
Mişu vă poate spune cel mai bine, vreo treizeci de ani!
M.G.: (Râde.) Mai ales dacă îl faci preventiv, ca să nu îl faci mai târziu! Ştiţi de ce nu poartă Şerban ceas? A fost la sală şi i s-a umflat brandul aşa de tare încât nu-l mai încape nici unul.
Ş.H.: Nu merge, măi, nimeni, nici măcar la sala de jocuri, nu vezi cum arăt?!
M.G.: Secretul nostru este că avem foarte mult timp tocmai pentru că nu mergem la sală, să pierdem banii.
Ş.H.: În vacanţă, timpul se contractă extraordinar de mult. Luni dimineaţa, timpul este cel mai dilatat din lume. Trece atât de greu…
Istorii atemporale?
Ş.H.: Mi-a fost povestită de un jurnalist de sport celebru, n-o să dezvălui sursa, nici personajele. Un antrenor român care antrenează o echipă străină a admirat ceasul patronului său. Acesta i l-a făcut cadou. Antrenorul s-a dus apoi să-l evalueze şi era să fie arestat pe loc. Era vorba despre o ediţie limitată, a patra piesă din cinci. I s-au oferit apoi 366.000 euro pe loc.
