Talentul ceasornicarilor B&M este certificat atât de finisajele exterioare cât şi de aspectele tehnice ale modelului. Un cronograf montat pe un mecanism automatic alături de un calendar complet fac parte din arsenalul lui Executives. „Complet” se traduce printr-un indicator central confecţionat din aur de 18 K, ziua şi luna observabile printr-o fereastră la ora 12 şi un cadran fazele lunii în dreptul orei 6.
Finisajul cadranului presupune o decoraţiune bob de orz alături de indecşi satinaţi. Capacul transparent revelează greutatea oscilantă decorată cu celebra “Côtes de Genève” precum şi cu un set de şuruburi albastre.
Date tehnice:
Mecanism ETA 7751
Funcţii: cronograf, fazele lunii, dată centrală, zilele săptămânii şi luna, indicator 24 de ore
Carcasă: 42mm