În 1837, la Târgul industrial din oraşul Vjatka, Rusia, Semyon Ivanovitch Bronnikov participă cu un ceas de buzunar construit cu totul din lemn. Carcasa, punţile şi roţile, indicatoarele, indecşii sau capacul fuseseră cioplite manual, astfel încât însuşi viitorul ţar Alexandru al II-lea, impresionat de lucrătură, decide să cumpere piesa perfect funcţională.
Vjatka este un important centru metalurgic, deci, în niciun caz, nu lipsa fierului a determinat apariţia orologiilor de lemn şi fildeş în familia Bronnikov . Pornită de tată, tradiţia ceasurilor de buzunar cioplite a fost continuată mai departe de doi dintre cei şapte fii. Mihail şi Nikolai au continuat lucrul în lemn şi au ajuns să vândă ceasurile cu 120 de ruble, chiar mai scump decât orologiile din aur. Părţile componente erau fabricate din mai multe tipuri de lemn: castan, caprifoi, cismir sau bambus întărit artificial.
Tehnica de construire diferă în mod semnificativ de cea a altor ceasuri de buzunar. În loc să fie instalate între două punţi, roţile erau prinse între carcasă şi cadran. Cu toate că funcţionează perfect, ceasul era atunci, ca şi acum o extravaganţă. Nu ar fi putut funcţiona ca un ceas normal, fiind privit mai degrabă ca o curiozitate.
Familia Bronnikov a produs un total de 250 de exemplare, dar nu toate ajungând întregi până în ziua de azi. Preţul pentru un singur model ajunge la 20.000 de euro.
