Breitling şi John Travolta continuă zborul

Imaginea lui John Travolta sprijinit de caroseria unui avion din timpul Reno Air Races Nevada, cel mai important eveniment aeronautic din lume, rămâne una dintre cele mai puternice reclame Breitling. După resemnarea contractului de colaborare, Travolta va apărea într-o nouă campanie purtând la mână un model Navitimer.

În aşteptarea Baselworld, compania din Grechen îşi asigură nu numai imaginea ci şi stocul. De la începutul anului, Breitling a anunţat două ceasuri noi.

Avenger Seawolf Chrono Blacksteel este un ceas al cărui cronograf poate fi folosit sub apă. Nu există multe modele de acest fel, în special pentru că apăsarea butonului de pornire a funcţiei presupune crearea unui spaţiu care permite apei să intre în carcasă. Inovaţia adusă de Breitling constă într-un sistem mecanic de declanşare ascuns în interiorul cutiei metalice. Avantajul este că etanşeitatea ceasului a fost măsurată până la o adâncime de 1000m. Mecanismul SuperQuartz de care dispune garantează o precizie de 10 ori mai mare decât orice alt calibru quartz, măsurând până la o zecime de secundă şi indicând timpi intermediari.

Cel de-al doilea model pe care Breitling îl va expune este un Colt GMT +. Frumos construit, cu un diametru moderat de 41,30 mm, ceasul dispune de un al doilea fus orar şi o fereastră de dată. Ambele părţi ale carcasei din oţel sunt acoperite cu geam cristal safir, cea din spate permiţănd vizionarea rotorului mecanismului automatic.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322