Concord Quantum Gravity aduce o serie de inovaţii uimitoare în lumea haute horlogerie. Prima dintre ele o reprezintă indicatorul de rezervă de putere cu lichid. Afişarea timpului rămas de funcţionare a ceasului este făcută prin intermediul unui piston transparent de sticlă, umplut cu o substanţă fosforescentă. Cine până acum a mai folosit lichide în componenţa unui mecanism de ceas?
Pe locul secund urmează un tourbillon bi-axial poziţionat în stânga mecanismului. Complicaţia este suspendată cu ajutorul unor fire metalice şi se roteşte pe două axe – cea principală verticală şi una orizontală.
Concord C1 este construit astfel încât se potriveşte perfect pe încheietură. Fiecare piesă este alcătuită din 511 componente diferite, construite din aluminiu şi titaniu.
În urma interviului avut cu V. Perriard editorii Temporis au aflat în exclusivitate că noul Quantum Gravity costă aproximativ 300.000 euro. Mai mult decât atât, şase piese au fost deja vândute într-o singură zi – cinci în Rusia şi una în Italia. Puteţi vedea galeria foto cu primul din seria limitată de 10 exemplare.
Mai multe informaţii, inclusiv interviul complet cu domnul Perriard vor apărea pe site-ul temporis.ro şi în numărul 12 al revistei.