O nouă brăţară creată de grupul Amazon poate să spună dacă purtătorul a discutat într-o manieră cordială sau amuzantă cu un coleg de la locul de muncă şi, în plus, să analizeze calitatea somnului acestuia şi repartizarea grăsimii sale corporale.
Chiar dacă nu este tocmai un ceas, brățara Amazon Halo face parte din categoria wearables, iar Amazon, gigant al comerţului online şi al tehnologiilor, o comercializează începând din această săptămână.
La fel ca în cazul multor accesorii şi ceasuri conectate, ideea de bază este aceea ca noul produs să poată să evalueze sănătatea şi starea de bine a utilizatorilor, într-o manieră precisă şi personalizată, dar şi să îi înveţe ce trebuie să facă pentru a ameliora aceşti parametri.
În plus, Amazon Halo dispune de un detaliu suplimentar: funcţia „Tone” determină dacă vocea purtătorului are o tonalitate mai mult sau mai puţin pozitivă, „pentru a înţelege mai bine felul în care tonul său este perceput de ceilalţi” şi „pentru a-l ajuta să îşi amelioreze comunicarea şi relaţiile”, au explicat reprezentanţii grupului Amazon.
„De exemplu, Tone poate să dezvăluie că un apel profesional dificil duce la o comunicare mai puţin pozitivă cu familia unui client, ori un indiciu despre impactul generat de stres asupra binelui emoţional”, precizează aceștia.
Brăţara transcrie intensitatea mişcărilor din timpul exerciţiilor sportive, calitatea somnului, ritmul cardiac şi alte variabile într-un sistem de puncte. Alergarea aduce mai multe puncte decât mersul pe jos.
Utilizatorul poate să aleagă să împărtăşească aceste rezultate cu diverşi parteneri, inclusiv cu aplicaţii pentru slăbit.
Amazon a dat asigurări şi a spus că toate aceste informaţii extrem de personale vor fi protejate şi vor putea fi şterse cu uşurinţă. „Imaginile de modelare corporală sunt automat suprimate din cloud după procesarea datelor, deci doar clientul le vede”, au explicat reprezentanţii grupului american Amazon, lider mondial în domeniul cloud.
Pentru funcţia Tone, înregistrările vocale sunt analizate direct pe smartphone şi şterse imediat după aceea.
Brăţara Amazon Halo costă 65 de dolari în sistem de pre-comandă în Statele Unite cu un abonament de şase luni la funcţiile avansate, apoi produsul va fi comercializat la preţul de 100 de dolari şi cu un abonament lunar de 4 dolari.