Realizat din aur roșu sau alb, noul model se înscrie în tiparele care au contribuit la renumele pe care Vacheron Constantin îl deține în industria orolegeriei. Punctul cheie al acestui ceas se află tocmai în simplitatea sa neașteptată. Feminitatea sa vibrează în ritmul unui splendid mecanism conceput în întregime în atelierele manufacturii elvețiene, fiind echipat cu un Calibre 1400, mecanic cu încărcare manuală, având Geneva Hallmark și observabil prin carcasa posterioară.
Timpul capătă noi valențe în interiorul carcasei de 36 mm diametru și numai 6,7 mm înălțime, în special datorită contrastului dintre exteriorul din aur, amplificat de pietrele prețioase perfect șlefuite, și cadranul din alb opalescent. Acele indicatoare și marcajele sunt realizate de asemenea din aur, armonizându-se perfect în design-ul clasic al ceasului.
Vacheron Constantin oferă astfel un nou exemplu că vitalitatea se menține vie, mai ales după 255 de ani de experiență în domeniul orolegeriei. Prin clasicismul său, Patrimony Contemporaine Small Model este dovada vie că frumusețea se naște în primul rând prin simplitate.