Pentru că, se pare, ceasurile Calvin Klein sunt tot mai greu de vândut, elvețienii de la Swatch Group au anunțat că nu mai prelungesc contractul cu brandul american și, deci, nu vor mai fabrica accesorii sub această marcă.
Dacă în trecut, Calvin Klein reușea să vândă peste un milion de ceasuri, cifra a scăzut recent sub 600.000, în fața concurenței cu Fossil și Michael Kors. Colaborarea dintre cele două companii se încheie după 22 de ani, timp în care Swatch a produs aproximativ 200 de modele de ceasuri CK, pe care le-au comercializat în 60 de țări.
Sunt zvonuri că licența pentru producerea ceasurilor Calvin Klein ar putea fi preluată de Movado sau Fossil. Ceasurile CK au prețuri între 150 – 300 franci elvețieni.