Pericolul de a fi asociată cu gradul îndoielnic de calitate al produselor chinezeşti i-a îndemnat pe Praesto să adopte un nume cu rezonanţe europene. E dificil să declari că produci ceasuri cu materiale chinezeşti, într-o industrie acaparată de nume elveţiene. De aceea, şi Praesto alege să folosească pe lângă materialele chinezeşti şi piese provenite din Japonia şi (inevitabil pentru o marcă nouă) Elveţia.
Primul ceas Praesto, Modern Fliegeruhr – Aviator, a fost produs într-o serie de doar 300 de exemplare, câte 100 în fiecare culoare. Carcasa modelului este confecţionată din oţel 316L cu un diametru de 44mm. Înăuntru descoperim un mecanism de origine japoneză Mioyta 8245 cu funcţii de ore, minute, dar şi un secundar de dimensiuni mici, poziţionat în dreptul orei 5. Un geam cristal safir tratat împotriva reflexiilor permite o vizualizare optimă a indicatoarelor şi numeralelor tratate cu superluminova.
Amestecul de fonturi de inspiraţie militară, cadranele concentrice şi suprafeţele cu texturi diferite fac din Praesto un ceas interesant. Modern Fliegeruhr este disponibil în pre-comandă pe situl producătorului cu o reducere de 25% – 360$ pentru modelulu din oţel şi cu 30$ mai mult pentru cel tratat PVD.