În România, „Agathon” poartă cu sine rezonanţe ministeriale uitate, dar pentru Faberge denumirea reprezintă numele uneia dintre cele mai frumoase piese pe care le va expune la Basel.
80 de diamante alături de un cabochon din safir, fixate în carcasa din aur alb; Emailul alb aplicat pe cadran şi o lucrătură de o fineţe ieşită din comun fac din Faberge Agathon M1131 un reprezentant al tehnicii de decoraţiune la care a ajuns orologeria de înaltă clasă
Mecanismul este un elveţian mecanic cu decoraţiuni executate manual. Puntea inferioară a fost guiloşată manual, în timp ce componentele care conţin roţile au fost skeletonizate, gravate şi decorate cu şuruburi albastre.
Preţul de 42.000 de dolari este atât de ridicat şi datorită rarităţii unui astfel de ceas. Faberge Agathon va fi produs doar într-un număr de 10 exemplare.