Vacheron Constantin “Les masques” ajunge la final

În 2007, la venerabila vârstă de 232 de ani, Vacheron Constantin a simţit nevoia că este timpul pentru o noutate. Cu ajutor din partea unuia dintre cele mai bine cotate muzee de artă primitivă din lume, Barbie Mueller, orologeria elveţiană a ales şi apoi miniaturizat o serie de măşti provenite din culturi diferite ale planetei. În fiecare an, Vacheron Constantin urma să emită o serie de câte patru modele de ceasuri, fiecare produs în câte 25 de exemplare.

 

 

2009 este anul ultimei serii de măşti, o colecţie uluitoare care se întinde pe parcursul a 2000 de ani şi patru continente. În primul an modele de măşti din Indonezia, Alasaka, China şi Congo au decorat centrul cadranelor “Les Masques”. 2008 a fost seria în care cercetătorii muzeului genovez şi experţii în orologerie au ales Mexic, Japonia, Papua Noua Guinee şi Gabon.

 

Ultimele patru piese reiau drumul parcurs de colecţie până acum, trecând din nou prin Oceania (Indonezia), Asia (China), America de sud (Mexic) sau Africa (Gabon). Procesul de miniaturizare este unul foarte dificil. Artişti gravori stau la biroul de lucru având masca originală în faţă şi încearcă să reconstituie manual fiecare detaliu. Un ultim detaliu al operelor de artă Vacheron îl reprezintă versurile unice marcate pe cadranul ceasului, semnate de unul dintre cei mai mari poeţi contemporani ai Franţei – Michel Butor.

 

 

Indonezia – Insula Lombok, poporul Sasak
Masca găsită în sud-estul Asiei reprezintă figura unui bătrân surprins cu o figură surprinsă. Ochii sunt larg deschişi, gura îngheţată într-o figură care denotă surprinderea. Masca era purtată în timpul unor spectacole de teatru, personajul bătrânului fiind unul frecvent pe scena teatrului Wayang Topeng.

 

 

China – Tibet, poporul Zang, secolele XVI-XVII
Purtată în timpul unor ceremonii religioase de către călugării sectei dGe-lugs-pa , masca pare să amestece entitatea umană (reprezentată de nasul foarte natural sculptat) şi divinitate (bijuteria denumită mandorla din partea de sus). Astfel de măşti erau folosite în timpul dansurilor ritualice asociate cultului Kâlacakra.

 

 

Mexic – Guerrero, cultura Mezcala, secolele III-I î.e.n
Masca din America de Sud e rezultatul influenţei unor culturi multiple din partea de sud a Mexicului. Opera aminteşte ca stil de mici statuete găsite în mormintele celor din cultura Mazcala şi asociate cu o formă ancestrală de comemorare a morţilor.

 

 

Gabon – Gabonul de vest, cultura Fang
O lucrare foarte sobră ca stil, denotând sensibilitatea artistului din cultura africană Fang, masca are legătură cu venerarea predecesorilor. Era folosită în ritualuri pentru a proteja satul de vrăji şi influenţe malefice.

 

Ceasurile
Într-un mod fascinant, ceasurile indică ora şi data prin intermediul a patru cadrane plasate în formă de X. Mecanismul care le pune în funcţiune, are în componenţă 27 de rubine, şi o rezervă de mers de 40 de ore.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322