Ceasuri istorice – Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”

Odată cu dezvoltarea mecanismelor, implicit a preciziei şi complicaţiilor, s-a dezvoltat şi latura estetică. Astfel, carcasele care adăposteau ceasurile au căpătat forme din ce în ce mai variate şi de un deosebit rafinament. Cum ceasurile au început să aibă tot mai mult aspect de bijuterie, ele au fost introduse în zestrea fetelor de măritat. Expresia care denumea aceste piese este „corbeille de mariage”, cuvinte care fac să tresară cu emoţie urechile oricărui colecţionar. Există însă două accepţiuni ale termenului. Unii spun că acest „corbeille de mariage” era de fapt un dar de nuntă pe care fata îl primea de la cel ales. Fie că îl primea sau îl dădea, ceasul în cauză era o piesă care îmbina meşteşugul bijuteriei cu cel orologer.

 

 

Chatelaine – un procedeu cu lanţuri
Un exemplu de ceas suspendat cu lanţuri, aşa-numitul „chatelaine” este cel prezentat de noi în acest număr. Îmbogăţit cu pietre de turcoaz, piesa este chiar un Omega, din secolul al XIX-lea, conform descrierii muzeului. Nu se cunoaşte posesorul dar piesa este una extrem de valoroasă, alături de celelate ceasuri bijuterie. Cârligul de care este prins ceasul propriu-zis permite aşezarea acestuia atât cu capacul, dar şi cu cadranul la vedere. Pe partea din spate, acest „chatelaine” are o agrafă cu ajutorul căruia poate fi prins de îmbrăcăminte.

 

 

TEHNIC vs. ESTETIC
Ceasurile de buzunar englezeşti au fost întotdeauna recunoscute pentru calităţile lor tehnice. Piesele de provenienţă franceză, elveţiană sau germană excelau la capitolul spectaculozitate a formei şi decorului. Imaginaţia bijutierilor francezi şi elveţieni a dus la crearea unor carcase cu forme extrem de ingenioase şi excentrice, aşa-zisele „ceasuri fantezie”, cu forme geometrice variate: clopoţei, pară sau sticlă. Termenul „bassine” denumea o formă de sferă turtită.
Alături de motivele realizate în metale preşioase cu ajutorul tehnicilor repousse, guilloche, gravare şi cizelare, încă din secolele al XV-lea şi al XVII-lea, bijutierii subliniau decorurile cu pietre preţioase, perle, emailurilor colorate sau cu aur de diferite nuanţe.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

TEMPORIS logo without link 2500x1000 1 e1612950325322